badalau-5Prezent la conferinţa de presă a PSD Giurgiu, de joi 16 februarie,  senatorul Niculae Bădălău a făcut o serie de precizări referitor la ceea ce se întâmplă în Piaţa Victoriei. Opoziţia dacă nu are ce face stă în Piaţă şi protestează , dar cei care sunt la guvernare şi care răspund de ceea ce au promis suntem noi,  PSD-ul împreună cu ALDE, iar noi nu avem timp de astfel de dezbateri publice…

Referindu-se la prejudiciile create de  întârzierea aprobării Bugetului României , realizată abia ieri de către preşedintele Klaus Iohannis, senatorul Bădălău  menţiona că

datorită întârzierii acestuia  s-au pierdut o serie de elemente ce ar fi fost benefice bugetului de stat . În acest context pot cita redevenţele  naţionale şi cele petroliere , subliniind faptul că mergându-se pe contractele de anul trecut statul a pierdut câteva miliarde de lei. Senatorul a mai precizat că săptămâna viitoare urmează a fi promovată şi Legea Prevenţiei: O lege care a fost puţin extinsă,  dând un suflu nou firmelor , în sensul de a se dezvolta, organele de control fiind obligate pe viitor să prevină  şi să îndrume firmele să nu greşească , nu numai să le dea în cap şi să le închidă  sau să le blocheze conturile. În acest fel vom ajuta mediul de afaceri. Pregătim totodată o nouă formulă de plată a impozitului şi sperăm astfel ca multinaţionalele să plătească de acum încolo impozitele în România . Sunt firme care de 8 ani merg pe pierderi,  dar de fapt ele exportă profitul. Avem în acest sens exemplul celui  mai mare retailer din România care anul trecut a avut doar 1% profit, ceea ce este extrem de curios. În consecinţă atât firmele străine cât şi cele româneşti vor trebui să respecte legea  şi să plătească impozitele aici, în România – a mai precizat Niculae Badălău.

(Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here