Nicolae-Barbu-GiurgiuDe câtva timp, atât în Primărie, cât şi în direcţiile din subordine, este agitaţie printre angajaţi: un zvon lansat afirma că o cincime din personal ar urma să plece acasă. Numai că, în conformitate cu afirmaţiile primarului Nicolae Barbu, lucrurile nu stau chiar aşa. Acesta spunea, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, că, timp de cinci ani, a militat, pe toate planurile, să se majoreze salariile din administraţie, pentru că numai aşa oamenii pot fi responsabilizaţi şi pot da un randament mai bun.

„Am tot cerut, ni s-a tot dat, şi am ajuns acum la un nivel, anul acesta, în care lucrurile au cam scăpat de sub control. După cum se ştie, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, în ianuarie salariile s-au majorat – prin obţinerea unor sporuri – cu 25%. Apoi, în februarie, a venit o decizie a Guvernului de majorare cu 20% a salariilor, lucru prevăzut în programul de guvernare, dar care nu a ţinut seama, pentru că nu se ştia, de majorarea anterioară din ianuarie. Apoi, imediat, în martie, a venit majorarea cu 15% – sporul de antenă. Toate acestea au venit în cascadă, iar în final, majorarea a fost, în trei luni, de 72,5%”, spunea primarul Barbu.

În acest moment, mai afirma edilul, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale nu încasează mai mult decât încasa înainte, astfel că sumele care intră în conturile bugetului local abia acoperă salariile, fără a se mai putea vorbi despre cheltuieli de funcţionare, de investiţii sau de dezvoltare, sau despre orice altfel de cheltuieli de administrare.

„Înainte, pentru primărie şi instituţiile subordonate, fondul de salarii era la 140 – 150 de miliarde de lei vechi anual, iar acum, după toate aceste majorări, am ajuns la 240 de miliarde, în condiţiile aceloraşi venituri la buget. Aşa că nu mai stăm să aşteptăm legea salarizării unitare, ci vom face o evaluare a personalului. În primul rând, ar trebui să înţeleagă că li s-a acordat acel spor de 25%, dar nu spune că la ora 4 lasă pixul jos şi pleacă, ci că oricând, că e sâmbătă, că e duminică, pot fi chemaţi la muncă, şi că pleacă atunci când îşi termină treaba. În acest moment, trebuie să funcţionăm în următorii ani cu 160 – 170 de persoane, în Primărie, iar noi avem 241!”, mai spunea Nicolae Barbu.

Tot primarul municipiului spune că s-a ajuns la această cifră prin prisma faptului că a vrut să „deschidă” primăria în special tinerilor, pentru că era destul de mare numărul de persoane care urmau să iasă la pensie, dar şi al specialiştilor care, prost plătiţi, plecau în altă parte.

„Acum, vom face redistribuiri, vor pleca la pensii…Nu discutăm despre plecarea de pe post a lui X sau Y, ci despre desfiinţarea posturilor X sau Y. De exemplu, acolo unde sunt cinci posturi de acelaşi fel, iar unul este desfiinţat, cei cinci care le ocupau vor da examen pentru patru posturi. Cine este capabil, rămâne, cine nu, pleacă acasă!”, a mai declarat Nicolae Barbu.

Cu aceste redistribuiri, se va reduce personalul din Primărie la circa 210 – 215 persoane, ceea ce va aduce o mică echilibrare la salarii, din cele afirmate de primarul Barbu. De altfel, acesta a ţinut să mai precizeze, încă o dată, că economiile de 20% se fac din fondul de salarii, nu din numărul de personal.

„Au căzut de acord, angajaţii şi sindicatul, că economiile la cheltuielile cu salariile să fie undeva, la 14 – 15%, iar restul, până la 20%, să reprezinte cheltuieli cu materialele (în special birotică). Astfel, economia va fi de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi anual”, mai spunea Nicolae Barbu.  La acest moment, salariul net al primarului municipiului, este de 4.260 de lei, al unui şef de serviciu, de circa 4.600 de lei, iar al unui director de direcţie ajunge la 5.600- 5.800 de lei. De asemenea, primarul Nicolae Barbu a mai dat asigurări că, la acest moment, nu există, în Primărie, un salariu net mai mic de 2.000 de lei.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here