Sâmbăta asta este de-a dreptul calmă, dar mai ales caldă… În casă, evident, că afară suflă un “vânticel” numa’ bun să-ți înghețe intențiile oricât de calde ar fi ele. E calmă pentru că așa o doresc eu și ai mei! E caldă pentru că focul din șemineu arde molcom, împrăștiind căldură, camerei unde stau și vă scriu aceste rânduri. Pentru că am toate motivele din lume, deschid calculatorul ”să văz” ce vrea și ce mai face lumea.
Lumea a înnebunit, totul este cu fundul în sus, un fel de haos controlat de mâini invizibile ale unui  consumator de etnobotanice. Măi, oameni buni, stați oleacă și trageți aer în piept că în ritmul ăsta o s-o luați razna ( dacă nu ați luat-o deja!). Nu veți reuși nimic bun dacă nu vă calmați nițel și nu veți judeca fiecare impuls care vă invadează sufletele.
O simplă privire aruncată în lumea politicii dâmbovițene, mă face să râd amar. Câțiva dintre liderii opoziției (de hârtie creponată), cu priviri umede, îmbrăcați cum se cuvine ( adică în costume impecabile, de sorginte italiană sau franceză), îngaimă ceva despre dictatura cruntă la care sunt supuși, vrând să răzbată până la auditoriu, grelele încercări la care au fost supuși ei, și restul populației rămase în „gulagul” românesc. Mă uit la ei, și mă încearcă un sentiment acut de rușine, simțindu-mă parcă în fundul gol, cum patetic  încercau ei să pară. Bine că acuzăm permanent că suntem făcuți de râs, de țigani, peste tot în lume, dar ne facem că plouă când locul acestora e luat de politicieni. Dacă ăștia sunt politicieni, eu sunt Marylin Monroe! Dacă marele Titulescu ar învia din morți, ar crăpa la loc, de rușine. Demagogia isterizantă, ce răzbătea de la Bruxelles, inutilă și caducă, nu a avut nici pe departe efectul pe care unii l-ar fi așteptat. Și aici mă refer la oamenii ce stăteau cu ochii lipiți pe sticla televizoarelor, nu la cei care și-au ridicat poalele-n cap, pentru că nu e normal să creadă careva că cei din Parlamentul European sunt chiar atât de tâmpiți încât să  pună botul la asemenea mascaradă.
Cum poți să afirmi că suntem mai săraci ca cei din Somalia, când imaginile din supermarketurile românești,  arată cum s-au golit rafturile în numai câteva ore, după ce un  tembel de la Interne ne anunța că vin ninsori ca în ’54?
Cum poți să afirmi că este dictatură, când tot ceea ce se vede de la o poștă este doar haos și anarhie, rezultante clare ale unor deraieri idioate ale instituțiilor statului care vor să imite ceva de care n-au habar. Și astfel avem doar niște ratați cu aere de intelectuali ce ne hotărăsc destinul. Asta nu e, frate, dictatură ci tembelism politic, părerea mea.
A fost ca într-un film prost, de la cap la coadă: scenariu prost, regia pe măsura scenariului, iar actorii, niște ” neica-nimeni” luați cu arcanul de pe la căminele culturale din Văscăuți. Partea proastă a fost că pentru tot acest joc deplorabil s-a sperat și la un Oscar! Eu le propun și unora și celorlați ( știu ei despre cine vorbesc eu acum), să plimbe ursul și să cânte la altă masă, până vor învăța notele și vor putea cânta și altfel decât fals.
Un lucru e cert: n-avem clasă politică, nici măcar de-un duș. Iar șanse ioc! de a avea ceva, în viitorul apropiat, care să semene a clasă politică. Așa că recomand fuziunea cu Somalia, și atunci vom avea toate șansele să fim și noi cool. La final îmi vine în minte o glumă pe care am auzit-o recent și pe care aș vrea s-o vă împărtășesc și dumneavoastră: La un moment dat, Bulă ajunge într-o mare criză de bani. Se gândi să meargă la vecinul lui evreu, Ițic și să-i ceara 2 lei, ca împrumut până la primăvară.
Ițic îl asculta atent, apoi îi zise:
-Bine, îți dau 2 lei împrumut până la primăvară, dar îmi lași toporul
ca zălog, iar la primăvară îmi dai 4 lei înapoi, altfel nu ne învoim. E bine?
Mai de voie, mai de nevoie, într-un final Bulă se învoi. Lasă toporul ca zălog, luă banii și dădu să plece.
Însă Ițic îl strigă:
-Băi Bulă! Ia fii atent la mine, la ce m-am gândit. La primăvară știu că o să-ți fie greu să-mi dai înapoi cei 4 lei, că iarna e lungă și grea, așa că știi ce? Ia dă tu acum 2 lei înapoi, și la primăvară îți mai rămân de dat doar 2 lei, ce zici, o să-ți fie mai ușor?
Bulă se gândi puțin și recunoscu, în sinea lui, că Ițic are dreptate și că uite, e un vecin adevărat, așa că se învoi, îi dete înapoi cei 2 lei și plecă acasă ceva mai ușurat.
Însă pe drum tot calcula:
-Hmmm! Bani nu am, topor nu am, însă m-am ales cu o datorie de 2 lei, și totuși nu a fost nimic în neregulă…!

PS: azi, Ițic și-a schimbat numele și acum se numește FMI!
Mie mi-a dat de gândit, voi ce părere aveți?

Dan George Pană

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here