Tulburarea liniştii publice, provocarea de scandaluri, adresarea de injurii sau pătrunderea în sediile societăţilor comerciale sau ale instituţiilor de învăţământ (cu încălcarea normelor legale de acces) sunt faptele pentru care jandarmii giurgiuveni au aplicat cele mai multe sancţiuni contravenţionale, de la începutul lunii noiembrie și până în prezent.

Echipajele Jandarmeriei au urmărit în acest mod soluţionarea operativă a sesizărilor primite de la cetățeni, aplicând 64 de avertismente scrise şi amenzi în valoare totală de 76.300 lei. Cele mai multe sancțiuni au fost săvârșite în localităţile Giurgiu, Ghimpaţi, Mihăileşti, Clejani şi Bolintin Vale. Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi pentru refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii, consumului de băuturi alcoolice în locuri publice cât şi neafişarea listei de preţuri şi tarife.

Având în vedere faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, în perioada următoare jandarmii vor intensifica misiunile de ordine publică. acţionând independent (şi în sistem integrat), pentru prevenirea faptelor antisociale, în special în zonele aglomerate şi în locurile în care se vor comercializa produse specifice acestor sărbători.

1 COMENTARIU

  1. Jandarmeria, jos palaria……….spre deosebire de Politia Municipala si asa-zisii politisti de proximitate care nu exista sau exista in birouri de-nvart hartii.
    Degeaba ii suni pe domnii militieni ca se trag de bracinar cu oamenii care perturba linistea, asa ca am rugamintea sa postati si un numar de telefon sa mai sunam si jandarmeria ca de politia municipala suntem satui. Platiti din banii nostri degeaba! Sau poate Politia Locala o fi cea mai indreptatita sa faca ceva …..chiar ca nu mai stim cu atatea politii, jandarmerii sau ce-o mai fi.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.