După cum precizau, într-un răspuns trimis publicaţiei noastre de către reprezentanţii E-Distribuţie Muntenia, majoritatea cazurilor de furt de energie electrică, identificate în judeţul Giurgiu, sunt conectări neautorizate la reţeaua de distribuţie.

Cele mai multe situaţii de consum neautorizat au fost înregistrate în municipiu, dar şi pe raza altor localităţi: Mihăileşti, Bolintin Vale, Clejani, Frăteşti, Adunaţii Copăceni, Palanca, Frăteşti sau Hulubeşti.

Statistica celor de la E-Distribuţie Muntenia arată că, în ultimii doi ani şi jumătate, numărul celor care „fentează” se situează în aceleaşi marje, de câteva zeci de cazuri înregistrate anual.

„Depistarea celor care se racordează neautorizat la reţeaua de energie electrică, dar şi al celor care utilizează diferite modalităţi de a păcăli contorul, se face în mai multe moduri. Aici vorbim fie despre sesizări depuse de alte persoane, fie prin depistare directă, în sensul că, periodic, în zonele predispuse la asemenea racordări, se fac verificări ale consumului real şi cel raportat”, mai precizau cei de la E-Distribuţie Muntenia.

(Anna Lincă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.