La două săptămâni după tragedia de la Daia, în care şi-au pierdut viaţa trei poliţişti, colegul lor, aflat în aceeaşi maşină, este aproape de externare. Alături de el, ca şi de familiile celor trei poliţişti, s-a aflat permanent conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care anunţă că nu îi va abandona.

Au trecut două săptămâni de când patru poliţişti giurgiuveni erau implicaţi într-unul din cele mai grave accidente rutiere înregistrate vreodată în judeţul Giurgiu. Trei dintre ei au murit pe loc. Ştirea a fost, atunci, în prim-planul presei multe zile la rând, iar implicarea jurnaliştilor a fost apreciată de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care a declarat, într-o conferinţă de presă, că mulţumeşte presei din Giurgiu pentru modul în care a relatat această tragedie, dar şi pentru profesionalismul de care a dat dovadă. Cu aceeşi ocazie, comisarul şef Vasile Tache a anunţat că starea celei de-a patra victimei a teribilului accident este din ce în ce mai bună şi că poliţistul Cristian Velea va veni în curând acasă. “Aceasta nu înseamnă, însă, că este sănătos, pentru că vor urma multe luni de recuperare şi, probabil, şi de alte intervenţii medicale”, spune şeful IJP Giurgiu. Comisarul şef Vasile Tache a anunţat că poliţiştii, împreună cu familiile victimelor, intenţionează să ridice un monument pe locul unde colegii lor şi-au pierdut viaţa. În plus, şeful Poliţiei a mai anunţat că familiile celor trei victime nu vor fi uitate şi nici abandonate, soţiile celor trei poliţişti urmând a fi angajate în structurile M.A.I., pentru că toate au probleme cu serviciul.

C.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here