Zece ani, consecutiv, în luna septembrie s-a sărbătorit Ziua Comunei Daia. Nici în 2017 nu se putea altfel…Pe o vreme minunată, „după sufletul omului”, primarul comunei Daia, Florin Adrian Șerban și-a invitat consătenii la o petrecere de pomină, cu multă muzică, distracție, dar și cu momente de suflet, încărcate de emoție. 

Festivitatea a fost deschisă de primarul comunei, care spunea: 

„Mă bucur că vă am alături astăzi, la ceas de sărbătoare pentru comuna noastră. Consider că numai uniți putem depăși orice obstacol. Personal, vreau să vă transmit toată considerația mea și vreau să nu uitați faptul că în mine veți găsi un sprijin tot timpul. Vă rog să nu uitați, avem în curs proiecte noi, proiecte pe care le vom pune în aplicare cu sprijinul distinșilor invitați. Împreună vom reuși să facem din Daia o comună cu adevărat europeană, o comună care să prezinte interes investitorilor noi, o comună în care să se întoarcă oamenii plecați la oraș sau în străinătate, pentru o viață mai bună, nu o comună din care oamenii să plece. Sper ca astăzi să ne simțim bine împreună, să dăm dovadă de decență, să încercăm să ne evidențiem prin lucruri bune, lăudabile, nu să fim exemplu negativ! La mulți ani, Daia! La mulți ani, Dăieni!”

Prezent la Ziua Comunei Daia, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, i-a asigurat pe locuitorii comunei de sprijinul său total pentru ca proiectele de modernizare ale localității să fie duse la bun sfârșit.

Aceleași promisiuni au venit și din partea deputatului PSD, Elena Dinu. 

Odată cu premierea celor nouă cupluri care, anul acesta, au împlinit o jumătate de veac de conviețuire, emoțiile au pus stăpânire pe cei prezenți. Cele nouă familii au primit, din partea Primăriei, mici atenții, precum și suma de câte o sută de lei. 

Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Comunei Daia, pentru președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a încheiat momentele festive ale Zilei Comunei Daia.

Ceea ce a urmat, a fost numai distracție, petrecere și voie bună.

La Ziua Comunei Daia au fost prezenți, alături de primarul localității, Florin Șerban Adrian, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina, parlamentarii social-democrați Elena Dinu (Deputat) și Cristian Marciu (Senator), invitați din Bulgaria și, nu în ultimul rând, membri marcanți ai organizației județene a formațiunii politice din care face parte primarul comunei Daia, ALDE.

(Jurnal)