În data de 13.11.2013, ora 21.00, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au depistat în trafic pe N. M., de 44 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul. 1907, din municipiul Giurgiu, sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul Drager, care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi este cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Joi 14 noiembrie, în jurul orei 9.00, poliţiştii Biroului Rutier (Poliţia municipiului Giurgiu), l-au depistat pe C. VICENŢIU A. ( 25 ani), din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Daciei, din municipiu, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată cu o zi înainte. Conducătorul auto este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie.

În aceeași zi, în jurul orei 10.00, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe C. D., de 28 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 6, în localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu, având la rândul său permisul de conducere suspendat.Persoana depistată este cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Și tot în data de 14 noiembrie, poliţiştii Formaţiunii Rutiere – oraş Bolintin Vale, l-au depistat pe G. P., de 38 ani, din comuna Floreşti Stoeneşti, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 601, în localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, având permisul de conducere anulat.Persoana depistată este cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.