În ziua în care senatorul liberal Mircea Ionescu Quintus a împlinit venerabila vârstă de o sută de ani, președintele României, Klaus Iohannis l-a decorat cu Steaua României în grad de ofiţer, „în semn de înaltă apreciere pentru contribuia la viaţa democratică din România, pentru dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere politice, precum şi pentru exemplul de conduită civică”, după cum anunţă Administraţia Prezidenţială.

Este, de fapt, o avansare în grad, făcută la propunerea lui Klaus Iohannis. Preşedintele de onoare al PNL a mai fost decorat în trecut, tot de ziua lui, cu Steaua României în grad de cavaler, scriu cei de la realitatea.net.

Mircea Ionescu-Quintus  s-a născut pe  18 martie 1917, în orașul ucrainean Herson. Cunoscut politician român, fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, a fost ales, în fiecare legislatură, pe listele PNL ale județului Prahova. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989. De 80 de ani, face parte doar din Partidul Național Liberal, în care s-a înscris la vârsta de 19 ani.

Mircea Ionescu-Quintus figurează pe lista foștilor colaboratori ai Securitatii publicate în Monitorul Oficial de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În urma unui proces intentat CNSAS-ului, Curtea de Apel București a hotărât că Mircea Ionescu Quintus nu a făcut poliție politică.

Mircea Ionescu Quintus a primit în aprilie 2009 gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu.

Ceremonia de înmânare a distincției a avut loc la orele prânzului, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. „Viața mea a fost un roman”, a spus veteranul liberal, la ceremonia de la Palatul Cotroceni.

„Sunteţi unul dintre cei căruia i se datorează revigorarea unei doctrine democratice în anii ‘90. Mai mult, aţi contribuit la dezvoltarea unei culturi a dialogului într-o perioadă când societatea civilă abia începuse timid să pulseze. Dar, mai presus de toate, aţi inspirat şi continuaţi să inspiraţi prin vigoarea de care aţi dat dovadă pe tot parcursul carierei dumneavoastră. Întreaga viaţă vi s-a identificat cu liberalismul şi cred că suntem cu toţii de acord că, în bună parte, liberalismul după 1990 se identifică cu dumneavoastră. Dar, mai mult decât atât, sunteţi un reper prin implicarea în resuscitarea unei culturi a democraţiei, a civismului şi a integrităţii actului politic”, a spus președintele Klaus Iohannis, la ceremonie.

Veteranul liberal va fi celebrat și de colegii săi de partid sâmbătă, 18 martie, la Centrul Militar Național.

(O.C.)

Foto: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here