DSCF5089Actualul maistru – lăcătuş mecanic al SHIPYARD ATG Giurgiu,  Mihai Dinică, a văzut lumina zilei în data  30 august 1967, în ”patria” frigiderelor ”Arctic”, la  Găieşti, în judeţul Dâmboviţa. Şi tot aici a terminat şi primii zece ani de şcoală. Mai întâi Mihai Dinică a urmat Şcoala generală după carte doi ani, hotărât să aibă o meserie, a absolvit  Liceul Industrial nr. 2 din localitate. Mihai Dinică şi-a continuat ulterior studiile la Giurgiu, unde a urmat şi absolvit în 1985 Şcoala profesională din cadrul Liceului Industrial ”Tudor Vianu”. Bărbatul născut în Zodia Feciaorei,  nu îşi aduce aminte ca vreun hobby anume să-i fi marcat copilăria, dar îşi aduce aminte cu drag că de mic  a fost atras de arta meşteşugurilor. Îi plăcea să modeleze orice, din fier sau din lemn. Primul contact cu activitatea de constructor naval l-a avut în luna august a anului 1985 când s-a angajat la Şantierul Naval Giurgiu (ŞNG), ca lăcătuş. A muncit alături de constructorii navali giurgiuveni ce duceau cu ei , mai departe, o tradiţie de peste 100 de ani a acestui meşteşug. Asta  până în anul 2000.
Atunci, îşi aduce aminte cu o tristeţe în glas greu de descris în cuvinte Mihai Dinică, am primit cea mai tristă veste de până atunci : închiderea ŞNG! A fost o veste greu de descris în cuvinte…am trăit clipe de coşmar.  Clipe cu care  nu m-am mai confruntat, slavă Domnului, niciodată de atunci. Am fost practic obligat să pribegesc,  lucrând  pe diferite perioade de tim, prin mai multe şantiere navale din ţară. Aşa am ajuns ca,  până în 2004,  să muncesc printre străini şi departe de colegii giurgiuveni.  În tot acest timp am trudit câştigându-mi existenţa în şantierele navale din Tulcea, Mangalia, Galaţi sau Constanţa. În anul 2006 am aflat cu plăcută surprindere  că  la Giurgiu cineva a deschis SHIPYARD ATG.  Un nou şantier naval care dorea parcă să demonstreze că aici, în acest oraş, se mai pot construi nave .  Aş fi dorit să am aripi şi să ajung mai repede acolo unde se auzea din nou zgomotul acela de metal greu din care urma să se nască impozantele corpuri ale navelor. M-am prezentat imediat aici, unde am susţinut şi promovat interviul. Şi iată-mă din nou ”acasă”! M-am angajat la Secţia Corp navă, ca lăcătuş construcţii navale, loc de muncă în care lucrez şi în ziua de azi.

În regimul comunist se muncea
în condiţii rudimentare

L-am rugat pe actualul maistru al SHIPYARD ATG să  ne povestească  ceva din perioada regimului comunist, dornici de a face o paralelă între acele vremuri şi actuala perioadă, specifică economiei capitaliste. Fără a sta prea mult pe gânduri, Mihai Dinică ne-a spus:  Din vremea cât am lucrat în ŞNG îmi aduc aminte că munca navaliştilor era foarte grea. În primul rând din punctul de vedere al echipamentelor şi al utilajelor necesare producţiei, întrucât acestea nu erau performante, ca acum. Apoi, celelalte condiţii de muncă din hale erau extrem de grele. Practic navaliştii munceau în condiţii rudimentare; vara în nişte călduri insuportabile, iar  iarna pe un frig de crăpau pietrele, căci asta era temperatura în halele de producţie. Acum, la SHIPYARD ATG avem echipamente şi utilaje mult mai perfecţionate, tehnologia de lucru este net superioară celei de pe vremea ŞNG. Condiţiile de lucru făcute în urma investiţiilor domnului Apostol  închipuiţi cum ne vâjâia vântul pe la urechi şi ce însemna să-ţi dai jos mânuşile din mâini…Teodor Gheorghe – născocitorul acestui nou şantier ale  căror iniţiale, ATG, dau nobleţe acestui loc, a creat condiţii cu totul şi cu totul net superioare celor dinaintea închiderii vechiului Şantier Naval. Pot să declar cu sinceritate , fără a fi considerat linguşitor sau că aş avea un interes anume, că fără efortul financiar al domnului Apostol Teodor Gheorghe probabil nu s-ar mai fi redeschis niciodată un şantier naval la Giurgiu. Pentru mine vestea redeschiderii acestei citadele a industriei construcţiilor navale a fost enormă, mai ales că m-a ajutat să revin acasă lângă soţie şi copii, şi să muncesc într-un loc drag inimii mele. Faptul că şi astăzi sunt maistru îl  datorez cu siguranţă conducerii SHIPYARD ATG, care mi-a recunoscut calităţile de bun profesionist, dar şi ca bun organizator al procesului de producţie. Spun asta lipsit de modestie… Din această postură coordonez activitatea a 31 de salariaţi: lăcătuşi constructori, sudori etc. Formaţia pe care o coordonez, execută corpul navei, montează toate părţile ei componente şi în paralel efectuează şi unele reparaţii, în funcţie de solicitări. Aşa cum probabil v-au mai spus şi colegii mei, în ultima perioadă de timp am executat patru pescadoare pentru un armator francez, întrucât este o tradiţie deja ca fiecare maistru să răspundă direct de construcţia a patru pescadoare. Noi construim corpurile pescadoarelor apoi celelalte formaţii de lucru din SHIPYARD ATG efectuează lucrări de echipare şi montaj, necesare plecării ulterioare a navei din Şantier la beneficiar, adică la armator. Nava fiind predată , cum se zice,  la cheie! Realizarea celor patru pescadoare şi nava ECOSTAR 101, de care am răspuns direct, sunt probabil amintirile cele mai dragi de la SHIPYARD ATG. Alături de ziua de naştere a copiilor mei… Şi de ce să n-o spun şi pentru că la sărbătoarea lansării câtorva din ultimele  nave au fost prezente şi înalte personalităţi din conducerea României, cum a fost în cazul  ECOSTAR la care a participat chiar premierul Victor Ponta. Întrebat ce apreciază cel mai mult la oameni şi îi dă curaj să mai creadă astăzi în prietenie, Mihai Dinică mi-a spus: Îmi place foarte mult sinceritatea şi corectitudinea. De aceea  îmi asum responsabilităţile în totalitate,  acest lucru constituind pentru mine un principiu de viaţă de la care nu abdic niciodată. Îmi mai place, spiritul de colegialitate, iubesc spiritul de echipă, armonia din cadrul formaţiei pe care o coordonez …Dar urăsc extrem de tare dezbinarea şi minciuna…

Fără patronatul şi conducerea executivă actuală n-am fi reuşit să devenim ceea ce suntem astăzi…

Înainte de a ne despărţi de maistrul Mihai Dinică, acesta  a ţinut să sublinieze, încă o dată, condiţiile de muncă din SHIPYARD ATG.  Ne-a vorbit mult şi despre raporturile sale de muncă atât cu patronul Apostol Teodor Gheorghe cât şi conducerea executivă, în frunte cu Adrian Patriche şi Micu Sorin, pe care considera calde şi familiale. Dânşii îi sprijină enorm pe toţi salariaţii din acest şantier şi le înţeleg problemele. Cel mai minunat lucru este că avem un viitor asigurat şi un front de lucru sigur pentru câţiva ani buni de acum înainte, ceea ce nu ştiu câte societăţi, cu sute de salariaţi se pot lăuda. De altfel pot  spune fără să greşesc, faptul  că fără un patron ambiţios şi angajat ca al nostru  şi fără conducerea executivă actuală nu am fi unde suntem astăzi, adică printre şantierele navale cu un foarte bun renume atât în ţară cât şi peste hotare. Datorită acestor inimoşi colegi ai mei, navalişti giurgiuveni, şi familiile lor, nu ducem grija zilei de mâine. Sper ca acest lucru să fie valabil şi de aici încolo. încă foarte mulţi ani. Probabil aţi mai auzit lucrul ăsta dar vi-l voi spune şi eu. Da, ne bucurăm de salarii bune şi plătite întotdeauna la timp.  De fapt nu îmi amintesc niciodată să fi existat nici  măcar un minut de întârziere. Din păcate, SHIPYARD ATG  duce mare nevoie de tineri, aşa cum de altfel se întâmplă şi în alte ramuri ale industriei.  Tineri care  să ducă mai departe tradiţia acestei profesii plină de mister, de bărbăţie. Am spus din păcate, pentru că ducem mare lipsă de tineri, iar la acest capitol nu se întrezăresc încă soluţii care să ne asigure liniştea unei continuităţi… De ce? Din câte observ  în jurul meu şi de la dstră din presă, tinerii noştri preferă să trăiască pe ”umerii” părinţilor, în loc să pună mâna şi să înveţe o profesie care ar putea să le aducă banii la care visează. Dacă îmi este permis, fără să deranjez pe cineva, i-aş  sfătui pe tinerii giurgiuveni să nu le mai fie ruşine de muncă. Schipyard ATG este locul în care pot învăţa şi face o carieră sigură,  o profesie  extrem de respectată atât în ţară cât şi peste hotare. Mi-am permis să le dau acest sfat, asigurându-i de tot respectul meu, cu menţiunea că dacă aş mai avea 18 ani şi ar trebui să-mi aleg un drum în viaţă  să fiţi convinşi că m-aţi găsi în acelaşi loc, mângâind statura zveltă, maiestuoasă a vreunei nave care abia aşteaptă să zburde deasupra apelor, spărgând val după val…
A consemnat Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here