ager

Miercuri 9 decembrie s-au implinit 40 de zile de la cea mai mare tragedie petrecută în România după 1989, în seara de 30 octombrie. La  primele ore ale dimineţii, la locul  cumplitei tragedii a sosit  preşedintele Klaus Iohannis pentru a aprinde o lumânare și rând pe rând, rudele victimelor  care au ţinut un moment de reculegere pentru tinerii care, astăzi, nu mai sunt printre noi. În urma incendiului din Clubul Colectiv, au murit 60 de persoane şi alte aproximativ 200 au fost rănite.

În acest moment, în spitalele din tara, dar si din străinatate, se mai află 52 de raniti mulți fiind încă  într-o stare critică.

Apropiatii lui Andrei Galut, singurul membru al trupei Goodbye to Gravity care a scăpat cu viată din infernul Colectiv, anuntă că tânărul se simte mai bine și face progrese, ajutat de doctorii olandezi. El va fi transferat, curand, într-o clinică specială de recuperare.

Vesti incurajatoare vin si de la Spitalul Militar din Belgia, unde este internat Pavlos. Un baiat curajos, care l-a scos din flacari pe prietenul sau aflat intr-un scaun cu rotile.

In tara, vestile bune vin de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde cei doi frati, Nicole si Alex, fac intensiv exercitii de kinetoterapie, iar medicii spera ca pana la Craciun sa ii externeze.

Si Andrei Bud, olimpicul la matematica, va ajunge acasa saptamana viitoare.

Din nefericire, pentru zeci de familii s-au implinit 40 de zile de suferinta cumplita. Cu flori si lumanari, au venit la Colectiv rudele si apropiatii celor care au pierit. Secatuit de durere, un bunic s-a rugat pentru sufletul nepotului pe care l-a pierdut atat de devreme. Impresionati , trecatorii prin zonă s-au oprit sa se reculeaga la slujba de pomenire în memoria celor pieriți…

O expozitie organizata la Artcub in memoria fotografilor de la Colectiv va putea fi vizitata pana la sfarsitul lunii ianuarie. Intrarea este libera, iar cei care doresc pot face donatii pentru sprijinirea familiilor celor răniți sau pieriți în incendiu…

La scurt timp după vizita sa la Clubul Colectiv, pe contul său de Facebook preşedintele a postat următorul mesaj: S-au împlinit 40 de zile de la drama din acea noapte. Nu vreau şi nu pot să uit ce s-a întâmplat. Vreau în schimb ca, în anii ce vin, în paralel cu comemorarea victimelor şi cu grija pentru supravieţuitori şi familiile lor, să îndreptăm împreună ceea ce nu funcţionează corect în societatea noastră, pentru a nu se mai repeta o asemenea tragedie. Să ne rugăm cu toţii pentru cei dispăruţi! Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!

La rândul nostru le promitem tinerilor de la Colectiv că jertfa lor nu va fi în zadar! Dumnezeu să-i odihnească pe cei duși la cele veșnice…Dumnezeu să-i ajute să se vindece pe cei aflați în suferință…!