*Vezi de ce este îngrijorat medicului Bazil STOICA de soarta pacienților cu venituri modeste și când va avea Spitalul Județean Giurgiu o maternitate renovată și dotată modern

La conferința de presă a Organizației județene PNL de vineri, 11 octombrie, a participat și medicul Bazil Stoica, unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid. Cu acest prilej reputatul medic giurgiuvean s-a referit la câteva probleme stringente care frământă, în ultimele zile, lumea cadrelor medicale și nu numai. Referindu-se la Reforma din sistemul sănătății medicul Bazil Stoica a precizat: „Această reformă a început în urmă cu circa 25 de ani, dar sa blocat de 20 de ani la nivelul medicinei primare. Reforma a început mai  serios pe vremea fostului ministru al sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu, demarând cu Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației – cu obligativitatea efectuării analizelor medicale primare. Din păcate, această reformă s-a stopat pe vremea vechii guvernări. Acum, același ministru încearcă să reia proiectele începute atunci. Dovadă elocventă a măsurilor sale este și reabilitarea Spitalului Județean Giurgiu, începută acum circa șase ani. Reabilitarea sa a fost blocată la un timp, iar acum avem promisiunea că până la 31 decembrie o să avem o maternitate ultra modernă și cu dotări pe măsură. Chiar dacă ne desfășurăm activitatea cu greutate, printre lucrările șantierului, noua maternitate ne va aduce satisfacții pe măsură”. La nivel național sunt probleme grave legate de sistemul salarial din sănătate. Din această cauză, a spus medicul Bazil Stoica, există și un protest al cadrelor medicale privind condițiile de lucru și salarizarea. La primul punct al protestului, medicii cer dublarea salariilor rezidenților. După primele negocieri purtate, Ministerul Sănătății vrea să le crească doar cu 10%. Medicii susțin că este prea puțin și protestul va continua. De luni, 14 octombrie, medicii vor intra într-o grevă de tip japonez. Vom purta o banderolă tricoloră la rever, iar greva se va desfășura fără întreruperea activității. Dacă nu se va ajunge la un acord care să satisfacă ambele părți, a mai specificat Bazil Stoica, atunci după 1 noiembrie vom efectua marșuri ale medicilor, la care se vor alătura și sindicaliștii de la Sanitas.

 

Pacienții cu venituri modeste – condamnați la moarte sigură!!!

 

În ultimele zile tot mai mulți cetățeni, jurnaliști, analiști și nu numai, au întors pe toate fețele și au comentat proiectul noii legi a sănătății, susținut în mass media de ministrul Eugen Nicolăescu. Legea prevede printre altele, reducerea cu 300 a numărului de afecțiuni pentru care nu se vor mai face internări în spitale după 1 ianuarie 2014. Afecțiunile respective urmând a fi tratate în ambulatoriu sau la medicii de familie. Problemele care vor apare sunt multiple, întrucât medicii de familie nu au voie să efectueze decât 20-25 de consultații zilnic, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. În plus, un pacient în vârstă de peste 30 de ani, fie el și cu afecțiuni cronice precum: bolile cardiace și oncologice – aflate alături de accidentele vascular –cerebrale pe primele locuri în cazul deceselor, bolile hepatice, diabetice, hipertensiunea etc, nu va putea beneficia, prin Pachetul de bază decontat de CAS, de mai mult de 3 consultații consecutive anual. În această situație, pacienții și pensionarii cu venituri modeste, situate în majoritatea cazurilor în jurul valorii de 5-600 lei lunar, ar ajunge în situația ciudată ca pentru o singură rețetă, valabil eliberată de medicul de familie, cu tratament pentru o durată de patru luni, să achite o singură dată la farmacie sume astronomice în raport cu veniturile lor, sume care depășesc cu siguranță orice posibilitate de a mai avea acces la tratament!!! În această situație, mai mult decât ciudată și periculoasă, noul proiect de lege al Ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu, ar condamna la moarte sigură milioane de români!!! L-am rugat pe domnul doctor Bazil Stoica să ne spună care este părerea domniei sale vis-a- vis de noul proiect de lege al ministrului liberal Eugen Nicolăescu. „Am aflat de acest proiect, la care vă referiți dumneavoastră, și pot să vă spun că el trebuie discutat înainte de a intra în vigoare. Legea se află deocamdată în dezbatere publică. Sigur că trebuiesc reduse cheltuielile nejustificate din sistemul sanitar românesc, ca și unele internări nejustificate întotdeauna. Dar, nici tăierile maxime ale fondurilor alocate pentru eliberarea rețetelor compensate sau gratuite, ca și reducerea masivă a numărului de consultații sau internări, nu cred că se pot aplica așa cum sunt prezentate acum! Sigur că în spitale vor mai fi consultații în oncologie și cardiologie, afecțiuni unde numărul cazurilor depistate în ultimul timp a crescut foarte mult, ele fiind primele la decese în România. Poate că mă repet, dar noua lege mai trebuie dezbătută înainte de a fi promovată în forma finală, a precizat reputatul medic giurgiuvean Bazil Stoica”.

Heliade CĂLIN

4 COMENTARII

  1. Batalionul de medici de la Giurgiu cred ca sunt ultimi indreptatiti sa facaq grava. Ar trebui majoritatea dintre ei sa se bucure ca mai exista un spital de doi lei ca Giurgiu unde au loc de munca. Multi dintre ei sunt incompetenti, nu au mai fost la un curs sau nu au mai citit un Tratat Medical de ami buni. Toate scursurile medicinei activeaza la Giurgiu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.