Recent încheiatele Campionate Naţionale de Judo rezervate juniorilor U-15 (30-31 mai, Eforie Nord) au adus pentru delegaţia celor de la CSM Giurgiu o medalie de bronz prin Bogdan Georgevici (categoria +66 kilograme).
Alături de Bogdan Georgevici, au mai fost prezenţi la competiţie Elena Bratu, Adriana Cazacu, Mihai Popescu şi Cuza Enescu. Din păcate aceştia nu au reuşit să conteze în lupta pentru medalii, înregistrând fiecare câte două victorii şi două înfrângeri.
Profesorul Grigore Gheorghe, antrenorul tinerilor judoka, s-a declarat dezamăgit de organizare şi mai ales de prestaţia unor arbitri din Ploieşti, care, în partida decisivă pentru accederea în finală, l-au dezavantajat “pe faţă” pe Georgevici în favoarea unui sportiv din… Ploieşti. Dacă mai punem la socoteală că şi preşedintele FR Judo este prahovean la origine…
“Sunt scandalizat de ceea ce i s-a întâmplat elevului meu. În primul rând s-a procedat greşit, noi trebuind să luptăm în finală şi nu în acea partidă cu plieşteanul. A fost furăciune pe faţă. Poate că şi eu am partea mea de vină, poate că şi sportivul meu însă arbitrii au făcut diferenţa” a declarat Grigore Gheorghe.
Bogdan Georgevici pierde pentru a doua oară în ultimii trei ani şansa de a deveni Campion Naţional. În 2007, pe când concura la U-13 a pierdut finala, trebuind să se mulţumească cu medalia de argint, iar în 2008 a suferit o accidentare urâtă care l-a ţinut mult timp departe de tatami.
“Data viitoare pe care voi fi mai puternic” promite Bogdan care a dedicat medalia obţinută la Eforie Nord antrenorului său, părinţilor, colegilor şi profesorilor de la Şcoala numărul 8, acolo unde este elev în clasa a VII-a.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here