dsc08957-1024x768Referitor la  măsurile  transmise de ANSVSA pentru prevenirea apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în  perioada sărbătorilor de iarnă,   2016, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentaţiei Giurgiu (DSVSA), Cornelia Iliescu, ne spunea:

În perioada  Sărbătorilor   de iarnă   se  constată o creştere   semnificativă a consumului  de produse de origine animală în special de carne de porc, ce sunt comercializate direct consumatorului final  la  nivelul  unităţilor  de  vânzare  cu  amănuntul,  precum  şi în pieţe şi târguri.  Având în vedere cele menţionate, Direcţia Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, dispune măsuri specifice pentru intensificarea  controalelor  sanitare  veterinare in scopul verificării  modului în care  sunt  produse,  depozitate, transportate  şi comercializate  carnea, ouăle, peştele, produsele  lactate,  precum  şi alte  produse  de origine animală  destinate consumului uman. În acest  sens, Direcţia  Sanitara  Veterinară  şi pentru  Siguranţa  Alimentelor Giurgiu a stabilit un program de lucru  pentru perioada  05.12.2016-08.01 2017  in baza căruia medicii  veterinari  din cadrul DSVSA, circumscripţiilor sanitare veterinare si pentru siguranţa alimentelor (CSVSA) şi circumscripţiilor  sanitare   veterinare  zonale  (CSVZ),  vor  efectua   controale si verificări pe întreg teritoriul judeţului, ale modului in care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţi de tranşare,  unităţi  de depozitare,  unităţi de alimentaţie  publică, precum şi în  toate unităţile unde se comercializează alimente de origine animala şi nonanimală.

Directorul DSVSA Giurgiu ne mai comunica şi faptul că în perioada  05.12.2016-08.01. 2017 va fi  asigurată  permanenţa la  nivelul DSVSA. În perioada premergătoare Crăciunului în vederea efectuării examenului pentru identificarea Trichinella spp în carnea de porc, la porcii sacrificaţi in gospodăriile populaţiei exclusiv pentru consum propriu, se va asigura personal sanitar veterinar competent în efectuarea examenelor atât la Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor situată în Giurgiu, Piaţa Centrală în baza unui program care va fi afişat la sediul circumscripţiei dar şi a circumscripţiilor sanitar veterinare pentru asistenţă veterinară din localităţile de pe teritoriul judeţului.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care va fi valorificata carnea şi celelalte produse de origine animala, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenta acestuia, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

În  scopul  prevenirii  încălcării  legislaţiei  sanitare veterinare  şi protecţiei sănătăţii consumatorilor, DSVSA Giurgiu va solicita, ori de câte ori  consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene/locale (Primarii, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS ) în limita competentelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Giurgiu, atrage atenţia  populaţiei, asupra următoarelor aspecte: Sacrificarea porcilor şi consumarea acestora în familie, sau vânzarea de carne sau produse obţinute de la aceştia, fără control sanitar veterinar al stării de sănătate a animalelor şi salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave; Consumul de carne de porc fără efectuarea examenului pentru depistarea Trichinella spp, poate reprezenta un pericol pentru sănătate,  existând posibilitatea de îmbolnăvire;

Se recomanda ca alimentele de origine animală, carne de porc, produse sau preparate din carne de porc, alte produse de origine animala să se achiziţioneze din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinare – ne mai spunea directorul executiv al DSVSA,  dr. ILIESCU Cornelia.                               

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here