Recent, pe un site giurgiuvean, au apărut o serie de acuzaţii referitoare la o serie de lucrări pentru drumurile judeţene, care, în opinia autorului, ar fi fost încredinţate direct de către Consiliul Judeţean către firma GECOR. Numai că, în sprijinul afirmaţiilor, autorul articolului nu venise cu nicio probă concretă.

Referindu-se la acest aspect, directorul Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic (DJTADJCT) Giurgiu, Marius Olteanu a declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”:

„Ceea ce se spune în articolul respectiv sunt simple speculaţii. Direcţia Judeţeană de Transport nu a încredinţat, niciodată, în mod direct, vreun contract către SC Gecor. Pe de altă parte, nimeni nu interzice nimănui să participe la licitaţii, iar experienţa lor este una vastă. Totodată, este posibil ca cei de la site-ul cu pricina să se fi legat de faptul că, până la definitivarea licitaţiei pentru deszăpezire, s-a încheiat un contract pentru aceste lucrări cu firma GECOR, cu care CJ a lucrat şi în trecut”, a mai spus directorul Direcţiei de Drumuri.

Şi, dacă tot a adus în discuţie deszăpezirea drumurilor din judeţ, directorul DJT Giurgiu, Marius Olteanu, ne spunea că pregătirile pentru sezonul rece sunt gata, cantităţile de material antiderapant fiind deja achiziţionate.

„În jurisdicţia direcţiei noastre, pentru deszăpezire, este trecută zona de sud a judeţului, cu şapte drumuri judeţene: 503, 503A, 504, 504A, 505, 506A şi 507. Totodată, ţin să le reamintesc celor care vor dori, în această iarnă, să circule cu autoturismele pe drumurile judeţene, faptul că, în perioadele de viscol intens, cu viteze ale vântului de peste 50 sau 60 km/h, chiar dacă se intervine pentru deszăpezire, nu sunt, automat, şi deschise circulaţiei sectoarele de drum”, a mai spus directorul Marius Olteanu.

Referindu-se la procedura de deszăpezire, directorul Olteanu spunea că există, e drept, un normativ în vigoare, modificat, dar fără a se lua în considerare şi faptul că cei care intervin trebuie să aibă şi dotarea necesară.

„Pentru împrăştierea de material antiderapant, clorură de calciu, în speţă, care acţionează la temperaturi mai mici de -10 grade Celsius, este nevoie de un anumit tip de sărăriţă, dotată cu bazine speciale pentru această substanţă şi care să aibă şi instalaţia de împrăştiere. De altfel, noi suntem acum, în aceste zile, în faza de achiziţie de utilaje: un încărcător frontal, două autobasculante noi, dar şi o sărăriţă nouă şi un plug de zăpadă nou. Toate acestea le vom achiziţiona cu sprijinul Consiliului Judeţean Giurgiu”, a mai precizat directorul Direcţiei de Transporturi Giurgiu, Marius Olteanu.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.