scan0031Faptul că vorba din popor „sâmbăta sunt trei ceasuri rele” este cât se poate de adevărată o demonstrează cele întâmplate pe şoseaua Bucureşti, în jurul orelor 15,15. Mario Florin Gogoaşe, unul dintre cei mai înflăcăraţi membri ai galeriei echipei locale de fotbal Dunărea Giurgiu, a plecat printre îngeri în urma unui grav accident de circulaţie. Despre Mario, dar şi despre cele întâmplate în fatidica zi de 20 martie, ne-a povestit, în exclusivitate, una dintre cele mai bune prietene ale sale, Elena Bâzăran.

„Mario era un băiat plin de viaţă. Îmi este nespus de greu să vorbesc despre el la trecut, nu mă pot obişnui, nici eu, nici ceilalţi prieteni ai noştri, cu faptul că el a plecat. Am copilărit împreună, pe strada Mihai Eminescu, din municipiul nostru. Apoi, am mers amândoi la acelaşi liceu, Nicolae Cartojan, la aceeaşi secţie (matematică – fizică ) el fiind cu un an mai mare decât mine. De multe ori, îmi spunea la ce profesor merge să copiez, la care nu. Mai mult, m-a învăţat chiar şi o metodă de copiat: notiţele făcute sul, înfăşurate pe un deget pe care, pe tot parcursul lucrării, îl ţinea în palmă. Fire sportivă, lui Mario nu i-a plăcut niciodată ţinuta elegantă, nici uniforma pe care eram nevoiţi să o purtăm la liceu. Îşi ţinea mereu ascuns sacoul, când apărea domnul director îl îmbrăca rapid, după care…din nou la ţinuta sport. Cu toate astea, era extrem de meticulos în a-şi alege ţinuta, petrecând multe zeci de minute în faţa oglinzii, în dorinţa perfecţiunii, atunci când ieşea cu noi, prietenii, în oraş.

Când am mai crescut, amândoi am intrat în galeria echipei de fotbal Dunărea Giurgiu. Lui Mario, ca oricărui alt băiat, îi plăcea fotbalul, aşa că eu mi-l amintesc având o minge de fotbal, pe care o utiliza pentru a-şi petrece timpul liber, atunci când nu mergea în cluburi cu grupul de prieteni. Mario a fost tot timpul liantul grupului, era cel care aplana orice conflict, era cel care ştia să îi asculte pe cei care aveau o problemă şi, cu o vorbă hazlie, să aducă zâmbetul pe faţa oricărui prieten supărat”. Faptul că nu i-a plăcut niciodată să se confunde cu masa de tineri, este chiar piercingul pe care şi-l făcuse la sprânceana stângă, în vara anului trecut, „bravură” ce i-a atras, din partea mamei sale, o pedeapsă ce a constat în două ore de interdicţie de a intra în curte!

De asemenea, ne mai povestea Elena Bâzăran, Mario era cel care râdea chiar şi la propriile sale păţanii ieşite din comun. De exemplu, cu doar câteva luni în urmă, după o ploaie straşnică, pe strada pe care locuia s-a format noroi, iar Mario a fost luat puţin prin surprindere, astfel că…a executat o minunată alunecare în noroi. Fără să se supere pe nimeni, din contră, râzând cu poftă de propria sa păţanie.

Când Destinul trişează…

Vorba din bătrâni că sâmbata sunt trei ceasuri rele îşi are dovada în cele întâmplate pe şoseaua Bucureşti în după amiaza zilei de 20 martie, o fatidică zi de sâmbătă pentru Mario Gogoaşe şi pentru prietenii lui. Ca toţi tinerii, a vrut să profite din plin de prima zi de adevărată primăvară, după iarna capricioasă ce a bântuit oraşul nostru. A ieşit, împreună cu alţi trei amici, în Parcul Mihai Viteazul, unde au râs, au glumit, aşa cum făceau de fiecare dată. Mai mult, au vorbit mult la telefon cu Elena Bâzăran, cea care nu putuse fi prezentă, cu o seară înainte, la majoratul unuia dintre amici. În timpul convorbirii telefonice, lui Mario i-a venit ideea de a „reface” petrecerea în seara de sâmbătă, astfel încât şi Elena să aibă parte de distracţie. Cum Elena urma să fie de serviciu, deja se complota la o idee ca aceasta să nu mai meargă la muncă, şi să vină cu toată gaşca de prieteni la chef. După ce convorbirea cu Elena s-a terminat, au pornit cu toţii pe şoseaua Bucureşti, către centrul oraşului. Mario vorbea în continuare la telefon cu un alt prieten, pe care îl ruga să vină să vadă ce are calculatorul, programul Windows făcându-i probleme. La un moment dat, amicul de la celălalt capăt al telefonului a auzit o bubuitură. Apoi…nimic. A încercat să îl sune din nou, numai că nu a mai răspuns nimeni. Elena Bâzăran ne povesteşte, din declaraţiile celor trei prieteni ai lor, ce s-a întâmplat, în cele câteva clipe de coşmar.

„Mario era un tip extrem de atent cu viaţa lui. Suferea de gastrită, lucru care l-a învăţat să aibă grijă la orice mic amănunt legat de sănătatea lui. Nimeni nu îşi explică de ce au traversat pe acolo, pentru că eu îl cunosc pe Mario ca pe un băiat care respectă regulile de circulaţie. Nu ştiu foarte bine nici ce s-a întâmplat cu şoferiţa, pe care, de altfel, noi nu o învinuim pentru că nimeni nu vrea să ia viaţa unui om. Cert este că, în urma impactului cu Loganul, Mario s-a izbit de un copac. A avut coloana vertebrală fracturată în trei locuri, şi sunt sigură că Mario nu a vrut să mai trăiască. Am ajuns la spital în mai puţin de 20 de minute de la producerea accidentului, iar veştile pe care le primeam din interiorul serviciului de primire urgenţe erau tot mai contradictorii: ba Mario trăia, avea puls, ba nu! În cele din urmă, l-am văzut într-un colţ pe tatăl lui Mario, am mers la el,

l-am întrebat care este situaţia, iar el mi-a spus, cu ochii în lacrimi, că fiul lui nu mai este! În acel moment am înţeles gravitatea situaţiei…Mama lui Mario a aflat târziu de faptul că băiatul nu mai este printre cei vii, ea ştiind tot timpul că fiul ei a avut doar un accident grav!”.

De dincolo, Mario îi veghează

Pe tot parcursul priveghiului lui Mario Florin Gogoaşe, s-au întâmplat tot soiul de lucruri care nu i-au lăsat pe prietenii lui să plângă. Astfel, conform aceloraşi amintiri ale Elenei, la un moment dat, s-a rupt un pat din camera în care erau adunaţi toţi prietenii. Sub pat, un carton de ouă, a fost făcut praf! Acest aspect i-a făcut pe toţi să râdă… Apoi, fiecare dintre cei apropiaţi l-a visat pe Mario, într-un fel sau altul. Asta după ce toţi au început să interpreteze gesturile din ultima zi de viaţă a lui Mario. Faptul că a stat îmbrăţişat cu prietena lui minute în şir, lucru pe care nu îl făcea foarte des, a fost interpretat de cei apropiaţi ca pe un presentiment… Apoi, faptul că a traversat, nu se ştie de ce, prin loc nepermis, a fost din nou interpretat ca un semn…Acum, Mario îi mai vizitează pe cei dragi doar în vis. Le spune, fiecăruia în parte, că este într-un loc mai bun, că nu este supărat pe nimeni şi că, dacă ar putea, i-ar aduce şi pe cei dragi lângă el.

Pe ultimul drum l-au condus toţi prietenii, dar şi o mulţime de necunoscuţi. În total, peste o mie de persoane au alcătuit cortegiul funerar care l-a însoţit pe Mario Florin Gogoaşe, prin locurile dragi lui: strada pe care a copilărit, liceul la care a învăţat, şi locurile unde se retrăgea cu cei dragi. Un banner confecţionat de prietenii din galeria Dunării, pe care scria „Ai plecat să înveseleşti Raiul” deschidea cortegiul. Într-un final, a poposit la Cimitirul Sf. Haralambie, în urma lui rămânând o multitudine de flori, şi o cruce cu un nume şi cu două date scrise pe ea: Mario Florin Gogoaşe, născut pe 29.08.1988 – decedat 20.03.2010…

Oana CĂLIN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here