calugareni-1 oineaPoposind în Călugăreni la scurt timp după reînvestirea lui Marin Voinea în funcţia de primar al comunei Călugăreni, primul edil , aflat la al treilea mandat, ne-a  întâmpinat preocupat  vizibil de continuarea unor proiecte pe care le-ar dori – aşa cum ne mărturisea – cât mai curând finalizate. Sunt cu lucrările sistemului de  apă aproape de finalizare, rezolvând aproape 90% din întregul proiect – ne spunea primarul Voinea. A mai rămas o ţeavă de vreo 700 de metri ce se va îngropa odată cu lucrările la sistemul de canalizare. În satul Hulubeşti reţeaua de canalizare este deja gata, urmând doar montarea staţiei de epurare. La Uzunu reţeaua este şi aici gata în zona de extravilan a satului… cea din zona de intravilan ar putea fi terminată cam într-o lună. Mai sunt necesare doar câteva avize de la Drumuri judeţene… Primarul priveşte planurile şi dosarele cu proiecte aşezate pe  una dintre mesele biroului său, ce pare tot mai neîncăpătoare. Îşi aduce aminte cum arăta satul la venirea sa ca primar în primul mandat. În 18 ani (n.red.1990-2008) nu se făcuse mai nimic aici.  Am găsit doar statuia ridicată pe soclu  şi nici un kilometru de drum asfaltat.

Dar dincolo de acest aspect cel mai greu a fost să îndrept caracterele şi obiceiurile proaste ale unor salariaţi din administraţie. Îmi amintesc că judecătoarea care m-a validat ca primar, după ce a stat de vorbă cu oamenii, studiind cu ochiul şi mintea  ceea cam ce era la acel moment în Primăria Călugăreni mi-a spus: – Aveţi multe de schimbat domnule primar… Vă aşteaptă un drum greu! Aşa a fost,  dar nu-mi pare rău. Parcă provocat de tema drumurilor asfaltate primarul Marin Voinea reia firul discuţiei despre proiectele sale…

Mai avem 3 kilometri de drum de asfaltat în satul Hulubeşti. Străzile sunt autorizate, rămânând acum doar să fie scoase la licitaţie pe SEAP. Lucrările se vor face din bugetul local şi cred că până în toamnă, septembrie, cel mult luna octombrie să pot demara şi lucrările. Am deja făcute cereri de finanţare către Ministerul Dezvoltării. Una este de Modernizare- asfaltare drumuri de interes local în satele: Brăniştari, Hulubeşti şi Crucea de Piatră. A doua cerere,  tot către Ministerul Dezvoltării, vizează alimentarea cu apă în satele Călugăreni şi Brăniştari. Rămâne doar să semnez contractul de finanţare  şi apoi licitaţia. Întrebat cam în ce procent a rezolvat în cei 8 ani de mandat drumurile comunale, primarul ne surprinde: Circa 90% din drumurile comunei sunt realizate în întregime! Vor mai fi de realizat doar drumurile lăturalnice, străduţele mici… Îl vedem preocupat, ştiind că mai avea în acea zi încă două sau trei întâlniri importante, motiv pentru care îi promitem că vom reveni peste puţină vreme pentru a relua discuţia legată de viitoarele investiţii şi proiecte pe care primarul Marin Voinea le vrea cât mai repede finalizate, în beneficiul concetăţenilor săi. Înainte de a pleca către casă mai privim odată străzile oraşului şi constatăm că Marin Voinea are dreptate: Călugăreniul arată cu totul altfel faţă de acum 8 ani în urmă, când Târgul arăta a iarmaroc, iar străzile se pierdeau în praful ce se ridica galben fumuriu în urma maşinilor ce traversau comuna… Călugăreni tinde să fie pe zi ce trece o localitate europeană, mustind a istorie!

Florian TINCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here