Sdscf9706oţia a fost cea care l-a ajutat pe Marin Barbu să îşi împacheteze lucrurile înainte ca acesta să părăsească complexul “Marin Anastasovici” din Giurgiu. După aproape un an şi jumătate de colaborare, răstimp în care a cunoscut atât satisfacţii cât şi dezamăgiri, “Magiun”, unul dintre cei mai temperamentali antrenori din istoria “alb-albaştrilor”, şi-a încheiat conturile cu Dunărea, într-o zi de 13.

PAUZĂ PÂNĂ ÎN IUNIE. Marin Barbu a dezvăluit într-un ultim interviu acordat presei locale, că

s-a despărţit pe cale amiabilă cu Dunărea Giurgiu, şi că nu a dorit să creeze probleme echipei la care, după spusele sale, a mâncat o pâine albă. “Mi-am încheiat conturile cu Dunărea Giurgiu, nu mai sunt antrenorul echipei. Conform înţelegerii cu oficialii grupării, am decis să ne despărţim pe cale amiabilă. Nici nu avea cum să fie altfel pentru că eu sunt un om înţelegător. Eram singurul care se putea opune, mai ales că aveam contract până în vară” a declarat Marin Barbu. Chiar dacă

l-a luat puţin prin surprindere, Marin Barbu recunoaşte că ar fi fost greu să continue la malul Dunării. “Asta-i viaţa noastră a antrenorilor, aceea de a fi tot timpul pregătit să faci faţă la acest gen de decizii-şoc. Surprindere, nesurprindere, acest lucru trebuia să se întâmple dacă altcineva a început să se implice financiar. Vedem cu toţii ce se întâmplă cu această criză, cred că şi ea a fost una dintre cauze.” Fostul tehnician al Dunării a dezvăluit şi o parte dintre clauzele acestei despărţiri. “Am fost de acord să semnez hârtia pe care giurgiuvenii o vor duce la Federaţie şi vor putea angaja un alt antrenor. Ne-am înţeles de asemenea ca eu să nu mai antrenez nicio echipă până în vară, atunci când îmi expira de drept contractul cu Dunărea, rămânând ca în această perioadă, ianuarie-iunie să primesc salariul normal pe care l-aş fi încasat dacă rămâneam pe banca tehnică a acestei formaţii. Dânşii mi-au dat o hârtie la mână prin care trebuie să îmi plătească contractul până la sfârşit, eu nu trebuie să antrenez altă echipă” a dezvăluit Marin Barbu.

TREBUIA SĂ PLECE ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA ACESTUI SEZON. Datorită relaţiilor bune dintre primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu (totodată preşedinte de onoare al Dunării Giurgiu) şi omul de afaceri Ioan Niculae (patronul Astrei Ploieşti), cele două echipe au început o colaborare în vară. Aceasta prevedea printre altele ca o serie de jucători de la Astra să treacă la Dunărea, Niculae urmând să se implice şi financiar. În urmă cu şase luni se discuta chiar de o transformare a giurgiuvenilor în echipa secundă a “dracilor negri”. Cum actele nu au putut fi realizate la timp, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Acesta a fost şi motivul pentru care Marin Barbu nu a plecat în vară. Astra ar fi venit cu propria viziune şi oameni. “Trebuia să plec în vară, însă nu a fost de acord primarul să mă schimbe; oricum până la urmă varianta cu echipa secundă a Astrei a căzut”.

REGRETĂ CĂ NU A AJUNS LA CEAHLĂUL. Pe lângă momentul tragic consumat pe terenul de antrenament – decesul lui Alex Iatan – Marin Barbu a recunoscut faptul că regretă că nu a fost lăsat să plece la Piatra Neamţ, acolo unde era dorit cu insistenţă de Gheorghe Ştefan.

“Nu am nimănui nimic de reproşat, poate doar atunci când s-a ivit posibilitatea să plec la Ceahlăul. Nu am fost lăsat să plec deşi nemţenii ar fi dorit să achite clauza de reziliere” a mai spus Marin Barbu. În afară de Ceahlăul, atunci când se afla sub contract cu Dunărea, Marin Barbu a mai fost aproape de a semna cu Farul Constanţa (toamna trecută) sau Dacia Mioveni (la începutul anului).

ECHIPĂ FĂRĂ PROBLEME. Pe lângă stabilirea meciurilor de pregătire şi a cantonamentului de la Băile Olăneşti, Marin Barbu plănuia şi câteva achiziţii cu ajutorul cărora giurgiuvenii să aibă un final de campionat liniştit. Pălimaru (Politehnica Iaşi), Boghiţoi (Gloria Buzău) sau Mendizov reprezentau obiectivele celui poreclit “Magiun”.

“Să nu uităm că suntem la doar minus 1 în clasamentul adevărului, undeva pe locul şapte. Cu o bună pregătire de iarnă şi 3-4 jucători noi eu zic că terminam lejer în primele opt. În tur am avut şi o serie de sincope, însă la fel de bine putem să spunem că am fost şi dezavantajaţi de arbitraje” a mai declarat Marin Barbu. Chiar dacă s-a abţinut să comenteze modul în care va arăta echipa după plecarea sa, Barbu a avut un mesaj şi pentru jucători.

“Nu ştiu unde se va regăsi Dunărea la finele campionatului. Depinde de jucătorii care vor veni, de metodele noului antrenor. Este destul de greu ca într-o perioadă scurtă de timp vechii jucători împreună cu jucătorii noi şi antrenorul să conlucreze. Totuşi cred că nu se pune problema ca Dunărea Giurgiu să retrogradeze(…) Jucătorii au fost şi ei surprinşi de plecarea mea. Ei sunt profesionişti, trebuie să îşi vadă de muncă indiferent de cine va veni la echipă. Şi pentru ei, şi pentru mine viaţa merge înainte. Nu le plăteşte Marin Barbu salariul, ci clubul Dunărea Giurgiu” a mai spus Barbu.

ORDINE ŞI DISCIPLINĂ. Despre perioada petrecută la Giurgiu, Marin Barbu are numai cuvinte de laudă: “Am muncit cu plăcere, am stat aici 24 de ore din 24, m-am implicat în tot ceea ce a însemnat activitatea mea. Jucătorii au înţeles rapid mesajul meu, acela cu ordinea şi disciplina, aşa că nu cred că are cineva ceva să îmi reproşeze. La noi nu au fost greve sau acte de indisciplină” a încheiat Marin Barbu.

PLECĂRI(-): Vasile Tatarciuc, 100% (destinaţie necunoscută), Robert Kurtuly, 90% (destinaţie necunoscută)

ÎN PROBE(+): Cristian Bălăşoiu – 18 ani, atacant (CS Buftea), Cristian Burghelea – 22 ani, fundaş central (CS Tunari), Ovidiu Mendizov – 24 ani (liber), Stere Guda – 21 ani, atacant (Viitorul Constanţa), George Bratu – 25 ani, portar (Viscofil Popeşti Leordeni), Marius Tigoianu – 20 ani, atacant, Tiberiu Păduraru -19 ani, mijlocaş central, Bogdan Fuiorea, Horaţiu Radu, Octavian Trăistaru, Alin Zereş (toţi via Astra).

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here