DSCF5171Printre minunaţii constructori de vise, care plutesc pe ape, se numără şi Marian Pană. Giurgiuveanul este născut în Zodia Balanţei, pe 12 octombrie 1954. A urmat şcoala generală şi apoi Şcoala Profesională de Construcţii, în domeniul instalaţiilor tehnico-sanitare şi gaze (tubulatură), şcoală pe care a absolvit-o în 1976. De mic copil a avut înclinaţii specifice activităţilor cu fiare, plăcându-i foarte mult navomodelismul, disciplină tehnico-sportivă pe care a învăţat-o şi practicat-o la Clubul Elevilor. Aceasta ar fi, ne spunea  Marian Pană, şi dragostea care l-a împins spre domeniul construcţiilor navale. După absolvirea şcolii generale m-am angajat la Şantierul Naval Giurgiu pentru a mă califica la locul de muncă în meseria de frezor, o meserie extrem de apreciată în şantier. Am lucrat circa trei luni, perioadă în care am constat că ar fi mai bine să urmez mai întâi o şcoală profesională pentru a-mi fi mai uşor în producţie. Astfel, după absolvirea şcolii profesionale m-am angajat din nou la Şantier, dar de data aceasta ca tubulator în Secţia Armare. În meseria de tubulator am lucrat până în 1981 când am fost transferat, în interesul serviciului la Grădiniţa nr. 5, ca instalator- mecanic de întreţinere. În această nouă profesie am muncit timp de nouă ani, până în momentul în care liderul de sindicat din ŞNG, Ion Alexe, m-a solicitat să revin în şantier şi să mă reangajez, ca detaşat în interesul serviciului, în funcţia de administrator al Căminului de nefamilişti de pe Şoseaua Sloboziei, postură în care am profesat până în 1994 când am preluat şi Căminul de nefamilişti din Cartierul Tineretului. M-am ocupat în paralel de cele două cămine de nefamilişti până la intrarea în insolvenţă a ŞNG. Pe perioada lichidării acestui colos industrial din judeţ am lucrat tot la ŞNG, ca Ofiţer de serviciu, sub comanda lichidatorului, răspunzând însă tot de funcţionarea căminelor de nefamilişti. Practic, m-am ocupat de conservarea lor până în momentul în care domnul Apostol Teodor Gheorghe, care aşa cum ştiţi dă şi iniţialele ATG  la numele de SHIPYARD, a cumpărat actualul şantier naval. Acest lucru se întâmpla în 2002, iar eu m-am angajat prin preluare ca primitor-distribuitor în cadrul Serviciului Aprovizionare, funcţie pe care o ocup şi astăzi.

Patru decenii… un singur ”stăpân” (Şantierul naval)

”Pe tot parcursul carierei profesionale nu am uitat o clipă sfatul părinţilor mei, care îmi spuneau: ”În viaţă poţi să-ţi alegi orice meserie vrei, dar trebuie s-o duci la îndeplinire cu simţul răspunderii!”. Am o bogată activitate în câmpul muncii, de 40 de ani. Şi întrucât  nu am schimbat niciodată ”patronul” pe Cartea mea de muncă scrie doar Şantierul Naval. În baza acestei experienţe pot să vă spun că în vechiul regim comunist mă plictiseau enorm şedinţele de lucru. Nu se vorbea concret despre muncă şi se făcea doar propagandă politică! Eu nu vedeam niciodată cu ochi buni rostul acestor aşa zise şedinţe de analiză. Practic se evita munca directă, înlocuindu-se cu gargara politică şi periatul şefilor! Cu toate aceste neîmpliniri. Nu m-a bătut niciodată gândul să plec din ŞNG deşi aveam oferte şi de la alte licee sau întreprinderi din oraş. De ce n-am plecat din ŞNG? Pentru că înclinaţia mea spre fiare şi mai ales spre vapoare m-a ţintuit.

În plus ulterior mi-am adus şi fiul la SHIPYARD ATG, el fiind azi Şeful Biroului Transporturi.

Din vechiul regim îmi vin în memorie amintiri, legate de momentul în care a trebuit să efectuez prima lipitură în plumb. Era imediat după absolvirea şcolii profesionale, când ca nou angajat am fost pus să realizez o lipitură pe care nu o putea efectua oricine! Acesta a fost primul meu mare test al vieţii şi carierei de constructor naval, fiind şi examenul care a dus la încadrarea în muncă. În schimb, acum în regimul economiei de piaţă munca se desfăşoară în condiţii superioare din toate punctele de vedere. În plus, permanent te confrunţi cu ceva nou, pe când în vechiul regim efectuai zilnic aceleaşi operaţiuni.

Pe vremuri, în ŞNG se specializaseră toţi salariaţii pe construcţia de împingătoare 2×3 sau 2×4 Cai Putere, şi apoi timp de cel puţin 10 ani urma să efectuezi aceleaşi operaţiuni tehnologice. Astăzi, la SHIPYARD ATG munca este mult mai complexă, diferită şi complicată întrucât mereu lucrezi la ceva nou. Dotările şi condiţiile de muncă la patron sunt net  superioare celor din regimul comunism. La Serviciul Aprovizionare este necesar să ştii ce se află pe teren în Shipyard ATG şi totodată ceea ce solicită muncitorii şantierului. Suntem norocoşi şi prin faptul că atât patronatul cât şi conducerea executivă se poartă excepţional cu salariaţii. Domnul Gheorghe Apostol este un om deosebit,  cu o capacitate foarte mare de muncă, are spirit de înţelegere şi întrajutătoare faţă de toţi salariaţii săi, indiferent de funcţie şi vârstă. În acest şantier patronul ascultă oamenii şi îi ghidează drumul cel mai bun al unei activităţi care poate avea şi unele ”rateuri” că doar oameni suntem cu toţii. Nu numai că: îţi dă sfaturi bune dar nici nu respinge niciodată iniţiativele oamenilor săi.

Conducerea executivă este şi ea mereu prezentă între oameni. Diferenţa dintre şefii actuali şi vechea conducere comunistă constă în faptul că aceea era una foarte rece şi nu-ţi permitea niciodată să ai iniţiative! Comportamentul şefilor comunişti lăsa întotdeauna de dorit, cu foarte mici excepţii, iar oamenii munceau permanent sub presiunea acelui: ”Mă duc să te reclam la partid şi… vezi tu!”. Ca orice navalist am amintiri deosebit de plăcute de la SHIPYARD ATG. Una dintre ele se referă la festivitatea de lansare la apă a primei nave construite după Revoluţie. Îmi aduc aminte că a venit un sobor de preoţi şi a susţinut o slujbă de sfinţire şi binecuvântare, apoi a urmat botezul navei, s-a spart de corpul navei o sticlă de şampanie, şi toată lumea a fost fericită. Patronul, domnul Apostol Teodor Gheorghe, le-a mulţumit sincer tuturor salariaţilor pentru efortul depus găsind totodată cuvinte de laudă pentru fiecare în parte. Pot să spun că am asistat pentru prima dată în viaţă la un astfel de  eveniment unic. Aşa ceva nu mai trăisem şi nici nu văzusem vreodată. Cea mai, mare realizarea a mea, rămâne faptul că m-am angajat într-un loc de muncă cu caracter permanent fără să duc grija zilei de mâine, pentru mine şi întreaga familie. Acest loc de muncă se poate găsi, doar la SHIPYARD ATG.

Din actualul loc de muncă doresc să ies la pensie, iar pentru viitorul mai îndepărtat îmi doresc pentru mine şi toţi salariaţii din acest nou şi modern şantier naval giurgiuvean să fim sănătoşi, să avem putere de muncă iar patronul să ne aducă în continuare comenzi fără număr.  Astfel vom putea duce mai departe peste ani o tradiţie de peste un secol în domeniul construcţiilor de nave, la Giurgiu.

Ce îi mână în afara ţării pe tinerii de azi, şi ce riscă România…

”Ca om şi tată, care şi-a adus  fiul la SHIPYARD ATG, i-aş sfătui pe tinerii de azi din municipiu şi judeţ, aşa cum l-am sfătuit şi pe fiul meu, să vină să se încadreze aici, şi împreună să păstrăm tradiţia muncii de constructor naval. I-aş mai sfătui pe tineri să vină mai întâi să viziteze Şantierul în care lucrăm, să vadă la faţa locului ce înseamnă să fii constructor naval şi ce coloşi plutitori ies din mâna noastră. Un  loc în care fiecare salariat pune o părticică de ”iubire” în munca executată de el şi abia apoi să -şi reanalizeze gândurile de viitor şi să decidă ce profesie îşi aleg.

Susţin acest lucru întrucât cred că tinerii din zilele noastre sunt tentaţi mai mult de nivelul salariului decât de dorinţa de a muncii, pentru a-şi câştiga existenţa prin efort propriu. Tinerii vor bani mulţi, dar  li se pare greu să facă efort fizic sau intelectual, părându-li-se chiar ruşinos acest lucru! Le mai dau un singur sfat, în viaţă trebuie mai întâi să munceşti pentru ca mai apoi să apară şi rezultatul financiar care să răsplătească munca depusă de tine! Din păcate, nu mai există nici şcolile profesionale pe care le aveam noi pe vremuri, şi din acest punct de vedere ei nu au nicio perspectivă de viitor!

Din acest motiv poate că ei aşteaptă în continuare doar ajutor de la părinţi sau … să le pice ceva din cer! Din păcate tinerii de azi nu sunt constructivi lăsându-se dominaţi foarte mult de sentimentul de miserupism faţă de muncă şi de cel de lehamite faţă de societatea de azi. Asta nu le creează nicio perspectivă de viitor  care să-i atragă spre muncă şi spre a rămâne în ţară, forţându-i să emigreze spre zări mai calde. Şi asta nu este bine deloc! Dacă toţi tinerii pleacă din ţară… atunci cine mai asigură viitorul SHIPYARD ATG-ului şi implicit al României, nu numai al industriei de construcţii navale?!

A consemnat,

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here