DSC00080Prezent în cadrul conferinței de presă săptămânale a PSD Giurgiu, miercuri 2 februarie, președintele Consiliului Județean, Marian Mina, a vorbit, printre altele, despre calendarul Programului de guvernare al partidului pe care îl reprezintă, program ale cărui măsuri au început deja să fie implementate.

După cum bine știți, suntem la aproape o lună de zile de la investirea Guvernului Grindeanu și deja se poate vorbi despre foarte multe măsuri din Programul de guvernare care au fost realizate, mult mai multe decât au făcut alte Guverne timp de 4 ani de zile. Este foarte important să vorbim despre aceste realizări, deoarece PSD a primit, la alegerile din 11 decembrie, un vot covârșitor din partea românilor și trebuie să le arătăm acestora că măsurile Programului de guvernare nu au fost   vorbe-n vânt, ci niște angajamente pe care noi, încet, dar sigur, le vom pune în practică. După cum ați putut observa, ni s-au pus numeroase piedici, începând cu respingerea primei nominalizări la funcția de premier și continuând cu amânarea Acordului CSAT pentru buget, sperându-se în acest fel ca PSD să nu își poată duce la îndeplinire măsurile propuse pentru ca românii să trăiască mai bine, a declarat Marian Mina.

Totodată, domnia sa a  trecut în revistă o parte din cele 27 de măsuri din cadrul Programului de guvernare, care au fost deja realizate, cum ar fi creșterea salariului minim la 1.450 de lei, creșterea cu  20% a salariilor din admnistrația publică locală și creșterea punctului de pensie de la 871 la 1.000 de lei.

În ciuda piedicilor care ni se pun, eu, ca membru al PSD, vă spun că, pas cu pas, toate măsurile pe care ni le-am propus vor fi implementate, indiferent de opoziție, a menționat  Marian Mina.

(Teodora Nicolau)

 

1 COMENTARIU

  1. Cine-l crede?! Poate Doar privitorii antenei3/rtv. Cum creste el nivelul de trai al localnicilor?! Asa ca Sa promita NU-l doare gura, si nici lipsa de creduli NU duce.
    As vrea Sa indice cateva surse De finantare prin care va creste nivelul de trai. Vad ca le promite numai bugetarilor cresterea salariilor.
    Va Pune mai multe impozite, amenzi locale in carca celor care chiar muncesc. Ca intotdeauna. Judetul Giurgiu e un judet de bugetari si asistati social, in principal. .
    In timp Ce Tara se zbate Sa NU cada sub dictaura lui Dragnea&co, Giurgiu pare ca traieste intr-o realitate Alternativa. E penibil omul asta, ca si cei care asteapta cei cativa lei prapaditi la salariu si pensie. .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here