La scurt timp de la terminarea congresului naţional al Partidului Social Democrat, în lumea politică giurgiuveană a reînceput să circule un zvon mai vechi: doi dintre liderii marcanţi ai social-democraţilor locali, Marian Măroiu (consilier local şi preşedinte al organizaţiei municipale a PSD) şi Tudorel Ţone (vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu) şi-ar pregăti plecarea din barca pesedistă în favoarea celei li-berale. „Niciodată nu am avut în plan să plec din PSD. Nu m-aş regăsi în cadrul Partidului Naţional Liberal, aşa că nu voi face un asemenea pas.

Sunt sigur că toate aceste zvonuri sunt lansate atât din rândurile liberalilor sau ale democrat-liberalilor, care îşi doresc, mai mult ca sigur, distrugerea PSD-ului la Giurgiu, cât şi din interiorul partidului nostru, din partea unora care nu mă doresc la conducerea partidului, la nivel judeţean, funcţie pe care mi-am anunţat intenţia de a o ocupa, în urma alegerilor ce vor avea loc în organizaţia judeţeană”, ne preciza Marian Măroiu.

La rândul său, nu o dată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a negat asemenea zvonuri, precizând că este de formaţie de stânga, şi că nu ştie cum ar putea să facă parte dintr-un partid de dreapta!

Oana CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here