Aşa cum ne-a obişnuit, preşedintele organizaţiei municipale a PNL şi, totodată, candidatul formaţiunii politice pentru scaunul de primar al municipiului la alegerile din 2020, Marian Măroiu, a făcut o nouă analiză a situaţiei şi a subiectelor principale de interes în această perioadă.

Printre subiectele intens discutate în ultima perioadă se numără şi cel al pilonului II de pensii. Ce ne puteţi spune referitor la acesta?

M.M. – Eu am mai discutat pe marginea acestui subiect. După părerea mea, este o nebunie ceea ce vrea, acum, PSD să facă, şi nu ştiu de ce Tăriceanu este de acord cu acest lucru, ţinând cont că el este iniţiatorul Pilonului II, în perioada când era premierul României. După părerea mea, s-au făcut nişte cheltuieli mult prea mari, majorări de salarii – unele nejustificate, astfel că acum sunt în imposibilitatea de a mai plăti. S-a produs un deficit foarte mare, iar ei, guvernanţii,  sunt disperaţi, în condiţiile în care, lunar, se împrumută circa un miliard de euro. Dar vor ajunge la momentul când vor atinge pragul maxim de îndatorare, şi nu vor mai putea să ia vreun cent de afară. Disperarea e atât de mare, încât au spus că vor veni cu o poveste frumoasă că pilonul I e mai rentabil. Ei au nevoie de banii din pilonul II ca de aer. Mai mult, îmi seamănă a colectivizarea din anii 1950. A doua gogoriţă ar fi Fondul Suveran de Investiţii, pregătită tot pentru a-şi acoperi golurile. Eu sper totuşi să nu se ajungă acolo, dar, până acum, cam tot ce s-a zvonit în România că se va întâmpla, s-a întâmplat.

 

Sâmbătă, 9 iunie a avut loc mitingul din Capitală. În cadrul întâlnirilor pe care le aveţi în teritoriu, aţi avut semnale – mai cu seamă că s-a tot vehiculat acest aspect – că oamenii ar fi obligaţi, cumva, să meargă la această manifestaţie?

M.M. – Ceva semnale am avut, nu am avut informaţii concrete, dar e firesc, atunci când te angajezi la asemenea cifre, când nu există  o miză concretă, e firesc să meargă atât de mulţi. Sunt convins că 90% dintre participanţi nu au avut habar de ce au fost acolo. Ceea ce s-a vehiculat, ca cifre, seamănă cu întrecerea socialistă din anii 1980.

 

Una dintre grijile social-democraţilor a fost şi este, conform declaraţiilor lor, sănătatea.

M.M. – Sănătatea cui? Poate nu a giurgiuvenilor. Nu cred că s-a întâmplat ceva minunat în ultimii doi ani şi jumătate în acest domeniu, în Giurgiu. La Spitalul din Giurgiu, din câte am înţeles şi eu de la alţi locuitori, condiţiile sunt sub orice critică: mizerie, căldură. Aparatele de aer condiţionat nu sunt folosite pentru a nu se consuma curent… Atunci, îi întreb, în afară de majorările salariilor, ce alt bine au mai făcut în sănătatea giurgiuveană? Ca să măreşti salarii, trebuie să ai plus valoare la buget. Unde vorbim despre creştere economică? La supermarketurile unde oamenii merg să îşi facă aprovizionarea, şi cam atât…Toţi banii noştri se scurg, de fapt afară! Noi în oraş avem nevoie de locuri de muncă bine plătite, şi nu e prima dată când o spun. Toată lumea spune că se găsesc locuri de muncă, dar nu se duce nimeni. Dar să îmi spună mie cineva că poate trăi la nesfârşit – mai ales o familie tânără – cu 1000 de lei pe lună. Aceea este limita subzistenţei. De aceea ne pleacă tinerii, oamenii valoroşi din oraş…Oamenii care revin, apoi, au altă mentalitate, din toate punctele de vedere, în special un alt cult al muncii.

Din ceea ce văd eu prin oraş, sunt multe familii scindate din cauza acestor plecări, sunt şi mai multe apartamente goale.

În concluzie, pentru a depăşi statutul de oraş îmbătrânit şi trist, ar fi nevoie de investiţii. Cu toate astea, investitorii fug de zona de sud a ţării. De ce?

M.M. – Pentru că nu există seriozitate. Un investitor, când a intrat în oraşul tău, trebuie să primească sprijin, să-l primeşti pe covorul roşu. Nu se poate ca un investitor să intre în oraş, şi să se împiedice de funcţionăraşi care să pună beţe-n roate. În alte părţi, dacă un investitor este sprijinit, el îşi informează colegii şi partenerii din alte părţi. Este inexplicabil cum un oraş aflat la 50 de kilometri din Bucureşti nu a reuşit să prindă investitori importanţi în trei decenii.

Suntem în situaţia asta pentru că ne-am învăţat cu foarte puţin. Dar trebuie să ne dezobişnuim de acest „puţin”, să învăţăm că valorăm mult mai mult. Nu putem locui într-un palat de aur, dar nemobilat.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.