Patimile procurorilor

Marea minciună naţională numită Dosarul Revoluţiei a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Între timp, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă se ascundeau sau făceau copii după dosarele grele ale Securităţii. Kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii erau tocate cu maşini speciale sau arse în curţile unităţilor MApN. Mai ales dosarele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul sovietic sau cele care priveau cârtiţele URSS din România. Totul se petrecea sub nasul lui Virgil Măgureanu, viitor şef al Serviciului Român de Informaţii. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Totul a fost ascuns sau secretizat. Neoficial, până în 1996, documentele microfotopunctate conţinând reţele Departamentului de Informaţii Externe (Centrul de Informaţii Externe) din străinătate şi dosarele ilegalilor au fost pierdute. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri, instrumentau dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu abnegaţie şi devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Despre ascunderea adevărului şi muşamalizarea faptelor şi intimidarea martorilor a vorbit şi senatorul Valer Marian, unul dintre primii oficiali români care au atras public atenţia asupra minciunii la nivel de stat. Dealtfel, în iunie 1990, procurorul Valer Marian, implicat în anchetarea evenimentelor Revoluţiei şi-a dat demisia din Procuratură, protestând împotriva implicării serviciilor secrete şi al politicului în actul de justiţie. La vremea aceea, demisia sa mediatizată în presa centrală, demonstra în ce condiţii lucrau procurorii la dosarele sensibile ale Revoluţiei. Fostul procuror acuza “lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează anumite dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului…). Mai mult, senatorul Marian îl acuza deschis, la acea dată, pe şeful SRI Virgil Măgureanu că a interzis prin ordin subordonaţilor săi să depună mărturie în faţa comisiei de anchetă. Este inutil să mai adăugăm ce act de curaj însemna demisia lui Valer Marian la acea dată, mai ales că acesta a făcut-o în mod public, săptămânalul Expres publicând imediat şi un interviu detaliat cu magistratul. Acesta a ţinut să puncteze chiar câteva pericole care pândeau fragila democraţie instaurată după decembrie ’89. Iar riscurile erau mari. Toate instituţiile ţării erau împânzite de ofiţerii, care se protejau unii pe alţii, blocând orice fel de anchetă. De la USLA la SRI trecând prin personalul aeroporturilor şi al hotelurilor de unde s-a tras asupra mulţimii, toţi primiseră ordin să instaureze omerta Securităţii.

Am avut mari dificultăţi cu lucrătorii din hoteluri şi recepţii. Din Continental şi din Bulevard s-a tras. Acolo au fost găsite femei cu arme la ele şi cu două zile înainte au fost cazaţi mulţi poliţişti şi securişti.”, declara procurorul demisionar într-un interviu publicat de săptămânalul Expres. Dintr-o dată, tânărul Valer Marian încetase să mai fie o rotiţă a sistemului. A fost unul dintre puţinii magistraţi ieşiţi din sistemul comunist şi transformat în justiţiar. A avut curajul să atragă atenţia asupra “prosternării în faţa regimului politic”, mai precis în faţa noului regim care se instala la Bucureşti. A dovedit-o mai târziu şi din poziţia de prefect al judeţului Satu Mare, ca jurnalist şi ca politician.

Dosarul Revoluției, o făcătură…!

La 20 de ani după evenimentele din decembrie ‘89, pe un ton mai ponderat, actualul senator Valer Marian susţine că dosarul Revoluţiei este o făcătură şi că procurorii au fost împiedicaţi să ducă mai departe cercetările. Iată ce declara Valer Marian într-o emisiune tv, la sfârşitul anului 2009:

M-am retras din Procuratură datorită dosarului Revoluţiei, pentru că şi eu am vrut să se afle adevărul, cum vor astăzi, sau au vrut, Nastasiu şi Ciurea. Am depistat diverse operaţiuni, filiere, inclusiv una care ducea spre URSS, spre o intervenţie a unui detaşament special din fosta URSS, care a provocat la noi evenimentele care au declanşat Revoluţia. Dar, la nivelul cel mai înalt şi atunci, la nivelul Procurorului General nu s-a dorit aflarea adevărului. Şi atunci eu m-am retras. Nu s-au făcut presiuni asupra mea, dar am fost chemat de Procurorul General de atunci Ulpiu Ioan Cherecheanu, fost baschetbalist, care mi-a spus: Valer sau domnu’ coleg, frumoasă-i viaţa acum în Bucureşti. Au apărut barurile de noapte, cazinourile. N-are rost să te consumi atât de mult cu dosarele astea…. Deci nu, n-au fost presiuni, n-au fost ameninţări dar mi-am zis că nu vreau să rămân nici un fraier şi nici să fiu condamnat ulterior. Noi, acolo, atunci aruncam praf în ochi pe televiziuni, prin presă că lucrăm la dosarele Revoluţiei, dar vă spun cinstit că nu se lucra. Şi acesta a fost motivul pentru care, în august 1990, mi-am dat demisia şi m-am retras din Procuratură”.

Procurorul Valer Marian în dosarele ascunse ale Revoluției

6.4. Unele date cu referire la transportul TAROM . Referitor la avionul ROMBAC, care în ziua de 20.12.1989 a transportat la Sibiu, între alte persoane şi materiale şi un număr de 80 de persoane suspecte, a căror identitate nu a fost cu precizie stabilită, este de remarcat că acţiunea avea ca misiune asigurarea protecţiei primului-secretar al judeţului Sibiu, de către un personal specializat în acţiuni antiteroriste. Din unele declaraţii rezultă că într-adevăr în aeronavă, într-o anumită zonă a compartimentului de pasageri, exista o grupare de persoane – bărbaţi, cu un aspect mai deosebit, în general atletici, cu un echipament asemănător.

***Ni se pare firesc ca Nicolae Ceauşescu şi în special soţia sa, să fi întreprins unele măsuri pentru asigurarea protecţiei fiului lor, prin trimiterea în zonă a unor luptători special instruiţi. Provenienţa acestora a fost deosebit de comentată, rămânând şi până la ora actual controversată. Conform declaraţiei gl. Militaru şi gl. Hortopan în seara zilei de 23 decembrie, col. Ardeleanu, comandantul USLA, solicitându-i-se o evidenţă asupra efectivelor sale ce ar putea fi folosite pentru acţiuni de scotocire, a afirmat că poate pune la dispoziţie aproximativ 600 luptători având în vedere că din totalul existent, lipsesc un număr de 110 pentru protecţia ambasadelor şi alţi 80 în misiune la Sibiu „… din ordine superioare …”, precum şi circa 40 pentru paza propriei unităţi.

***Din analiza forţelor ce asigurau funcţionarea şi protecţia aeroportului, majoritatea făcând parte din M.I., pare explicabil deficienţele existente în luarea evidenţei nominale a lor, ce se refereau la aceştia, precum şi faptul că transportul s-a efectuat prin TAROM. Dacă aceste efective ar fi aparţinut M.Ap.N., respectiv DIA, nu ar fi fost necesară nici o evidenţă, întrucât transportul s-ar fi executat în discret, folosind în acest scop mijloace de zbor proprii şi nicidecum Tarom-ul. De menţionat că specialiştii militari de la DIA au o pregătire specială pe profil de cercetare şi obţinere de informaţii, autoapărare şi mai puţin de luptă antiteroristă. Ca atare, practic, ni se pare logic ca Nicolae Ceauşescu să fi trimis pentru apărarea fiului său efective specializate de cea mai mare valoare. (USLA) Se pare suspect că nici SRI-ul nu a lămurit această problemă, mai precis, a evitat să o lămurească. Raportul procuraturii la pag. 63 precizează: „Şi în momentul actual subzistă o suspiciune în legătură cu cei 80 de uslaşi trimişi la Sibiu încă din 20 decembrie 1989, ce trebuiau să-i ofere protecţie Iui Nicu Ceauşescu…

***Referitor la acest fapt, trebuie menţionat că în nota din 31 iulie 1990 procurorul Marian Valer, delegat al Comisiei de anchetă Sibiu, spunea în concluzie: „Reţine atenţia că sunt semnificative declaraţiile pasagerilor Boşgan Anişoara, Andrei Ioan, Goga Radu, Chiuchişan Anton şi Vladu Luminiţa, care au afirmat că au sesizat în partea dreaptă a avionului, înspre faţă, un grup compact de bărbaţi mai atleţi, îmbrăcaţi mai sportiv, informaţii care se impuneau a fi coroborate cu faptul că aproape toţi pasagerii identificaţi şi audiaţi până în prezent nu au stat în zona respectivă”. Din procesul verbal nr. 110 din 15 decembrie 1990, existent la dosarul de cercetare al procuraturii, menţionăm numai faptul „… că pot exista persoane despre care nu se ştie unde s-au mutat şi unde lucrează …”. De asemenea, în acelaşi proces verbal se sugerează de a fi audiată instituţia USLA.: „… Apostol şi Costa referitor la pasagerii din avion (număr, grupuri suspecte) care nu există la dosar …”.

***Personalul aeroportului Sibiu anchetat, declară că: „… nu a văzut nimic, deoarece descărca pachetele din hala avionului!…”. Acest lucru o spune cel ce trebuia să se ocupe de asigurarea unor mijloace de transport pasageri în oraş, care erau în număr dublu faţă de cei ce se transporta obişnuit, folosind cursa AN-24.

***Din declaraţiile lui Nicu Ceauşescu, rezultă că el nu a chemat „terorişti” la Sibiu şi „…a rămas surprins când a auzit la plecarea cursei de Sibiu, un zgomot mult mai mare decât cel normal.” Este adevărat că la decolare, zgomotul zborului unui avion ROMBAC este de 72 decibeli în raport cu 67 decibeli a unui avion AN-24. Dar este puţin probabil ca diferenţa de aproximativ 5% să fi fost sesizată de Nicu Ceauşescu. Ca atare, nici una din persoane se pare că nu declară adevărul. Intervenţiile telefonice făcute la aeroport din dispoziţia lui Nicu Ceauşescu, de către secretarul cu problemele organizatorice – Pescarul, a avut ca scop, după părerea noastră, obţinerea confirmării sosirii aeronavei cu cei aşteptaţi. Există declaraţia fostului şef al miliţiei Sibiu, care arată că: „în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 a văzut la poarta unităţii 01512 un număr de persoane cu structură atletică îmbrăcaţi în treninguri”. Este posibil având în vedere că în acea perioadă, la punctul de control al unităţii au fost aduşi şi s-au prezentat numeroase persoane pentru a fi luate sub protecţie sau pentru a fi predate ca suspecţi de către populaţie. Dar să nu uitam că sosirea aeronavei ROMBAC s-a produs în ziua de 20 decembrie 1989 şi dacă ar fi fost să fie pasagerii acesteia ar fi trebuit să vină în aceeaşi zi pentru nevoi de cazare.

***Dat fiind neimplicarea cu toată seriozitatea a organelor specializate în acţiuni de cercetare judiciară, pot apare tot felul de supoziţii, de păreri, unele făcute din neştiinţă, dar şi unele făcute intenţionat, tocmai în scopul de a acoperi principalii vinovaţi. Rămâne ca cercetările ulterioare, făcute de cei competenţi să lămurească acest caz rămas încă atât de controversat.

Sfârșit

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here