Ambrozie de fapt doreşte să-şi arate autoritatea şi nu credinţa, împovărând preoţii parohi cu biruri cât mai multe şi mai închipuite, oprindu-i de la slujire după bunul său plac, sau – ca în cazul părintelui Valeriu din Crucea de Piatră – târându-i prin procese…

Parohia în care nu de mult slujea, cu har, preotul Constantin Laurenţiu  Valeriu, din satul Crucea de Piatră – comuna Călugăreni – şi pe care Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, şi-o doreşte cu orice preţ, chiar şi cu preţul oprobiului public, loc ce aducea alinare şi speranţă  celor peste 80 de familii cât numără satul, zace acum închisă. Unii spun că  Parohia ar fi de fapt  pretext pentru ca părintele Valeriu,  să fie îndepărtat din acest loc, Episcopia justificându-şi gestul suprimării activităţii parohiale a părintelui Valeriu prin nesupunerea acestuia faţă de prealuminatele feţe bisericeşti din Episcopia Giurgiului, cât şi prin neprobata ipoteză că aici ar  fi funcţionat cândva, prin 1775,  un schit – chinovie de maici, deşi conform documentelor vremii , Biserica Crucea de Piatră a fost ridicată abia în anul 1938! Cine minte şi cine spune adevărul? Sfidând însă destinaţia pentru care a fost ridicată, Preasfinţitul Ambrozie cere astăzi imperios „reactivarea schitului”, contrar statutului BOR  care aşa cum scriam anterior, precizează că „termenul de reactivare nu există ci doar cel de înfiinţare/desfiinţare şi transformare a schiturilor , lucru care se aprobă doar de chiriarh, şi numai după ce acest lucru a fost adus la cunoştinţa Consiliului Eparhial”. Dar cine se poate împotrivi Preafericitului nostru Episcop? De la data suspendării sale părintele Valeriu trăieşte doar din mila enoriaşilor şi a fraţilor săi, preoţi din alte parohii. Alături de părintele Valeriu mai sunt şi alţi parohi cu har ce se află în aceeaşi situaţie canonică din Eparhia Giurgiu. O parte dintre aceştia sunt gata să facă la rândul lor o serie de declaraţii.

Încăpăţânare, abuz, cruzime, iată cum ar putea fi definite demersurile de până acum ale reprezentanţilor BOR şi ai Episcopiei Giurgiu prin care l-au răstignit pe crucea marilor nevoi ale vieţii pe  părintele Valeriu. În acest episod ne-am propus să  vă redăm un alt material din zecile de comentarii sosite pe marginea acestui „foileton”,  pe care nu l-am fi dorit în paginile publicaţiei noastre dacă părintele Valeriu ar fi fost lăsat să-i slujească lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, picurând slovele sfinte în sufletele însetate de credinţă ale trăitorilor din micuţa comunitate Crucea de Piatră.

Redacţie

Spovedania Episcopului Ambrozie

Se pare că de la o vreme mass-media şi intelectualitatea au devenit ceva mai interesate de credinţa oamenilor şi de direcţia pe care o ia Ortodoxia în România, decât este de interesată însăşi BOR,  la cel mai înalt nivel al său. De aceea, păstrând acest spirit, am dori să ne ocupăm un pic şi de cele duhovniceşti ale Prea Sfinţiei Sale Ambrozie, Episcop de Giurgiu. Ne gândim că au trecut sărbătorile de iarnă şi poate nu a apucat să se spovedească, Sau dacă a apucat, de atâtea griji a uitat să spună tot, că doar aţi văzut cu toţii cât de ocupat este cu opera misionar-filantropică, pe raza judeţului Giurgiu. Aşa că dorim să îşi reamintească un pic păcatele din 2012, cât şi pe cele de mai înainte, şi astfel să oferim şi giurgiuvenilor o bună recapitulare a faptelor pe care P.S. Ambrozie nu le-ar fi vrut făcute publice sau subliniate. Cu această ocazie se cade să mai aducem un strop de claritate  în cazul preotului Valeriu din satul Crucea de Piatră şi să deschidem astfel o nouă serie de articole cu rol de trezire civică şi de îndreptar pentru Eparhia Giurgiu.

Înainte de a începe, aş spune că nimeni nu este fără de păcat şi totuşi Dumnezeu ne iartă de 70 de ori câte 7, însă noi suntem oameni şi după ce am întors de mai multe ori obrazul nu putem sta cu mâinile în sân şi să iertăm la infinit pe cei ce caută să ne omoare credinţa, căci ar fi o dovadă de ignoranţă.

Păcatul primordial în canoane, dar şi pe lista episcopului este mândria. Totuşi este prea larg acest păcat. Ea este rădăcina a multor altora dacă nu a tuturor păcatelor. Mândria este cea care îl face pe Episcopul Ambrozie să aibă o atitudine indiferentă faţă de credincioşi, de dispreţ faţă de clericii de mir, şi de autoritate faţă de structurile statului din Giurgiu. Tot mândria este cea care îl obligă să nu îşi ţină jurământul de sărăcie.  Deja din ce în ce mai mult credem că acest jurământ nici nu la făcut vreodată aşa cum cer canoanele bisericii. Se cade desigur să şi argumentăm această afirmaţie.

De ce este episcopul nostru inaccesibil, indiferent şi dispreţuitor

Indiferenţa faţă de credincioşi se reflectă prin faptul că în afara faptelor bune, de mascaradă, pe care le face Ambrozie, acesta este total inaccesibil oricărui credincios de rând din Giurgiu sau chiar şi a celor de vază, dar care nu-i servesc interesele murdare.

Cum explicam şi în articolele anterioare şi de altfel cum demonstrau comunicatele anterioare ale Episcopiei, credincioşii creştin ortodocşi sunt consideraţi, la modul voalat, ca fiind nişte proşti, ba chiar păgâni sau de altă religie. Faptele bune le considerăm „de mascaradă” pentru că – dacă veţi observa cu atenţie – episcopul are puncte geografice stabile în care îşi desfăşoară activitatea sa „filantropică” (Slobozia, Letca Nouă), tocmai pentru că din acele puncte poate recupera ulterior şi cu dobândă, investiţia, atunci când nimeni nu vede, dar Dumnezeu ştie !

Şi ca să subliniem cele de mai sus am avea câteva  mici întrebări:

Când este ultima dată când Ambrozie a coborât de pe „muntele Olimp”, la muritorul de rând din parohia unui sat mic vlăşcean care nu prea are de unde să cotizeze bine la înalta şi prea larga visterie a Episcopiei Giurgiului şi să îi mângâie suferinţa sufletească şi cumva să-i aline suferinţa cea lumească cauzată de atâtea lipsuri? Când a zis vreodată Ambrozie: „lasă măi părinte cutărică că avem la Episcopie. Trece şi dumneata cu vederea taxele, că satul e mic şi sărăcit, lasă preţul la lumânări cum era şi fă o listă cu cei mai amărâţi din sat să îi ajutăm de la centru cu ce se mai adună din alte parohii mai înstărite? Când oare? I-a sancţionat el vreodată pe cei ce pretindeau taxe jenant de mari pentru slujba de înmormântare sau alte servicii religioase? A delegat pentru vreun amărât decedat să i se facă slujbă pe gratis, eventual să ofere şi un mic ajutor familiei îndurerate? Vă spunem noi – (şi o  simţiţi şi trăiţi şi dumneavoastră, fiecare giurgiuvean în parte de aproape 7 ani) – NICIODATĂ !!

Mulţi îi acuză pe preoţi că cer bani iar preoţii se apără spunând că li se cere de la centru (n.a. Episcopie). Acest cerc vicios are multe implicaţii. În cele mai multe cazuri este judecat preotul, pe nedrept, pentru că e mai aproape şi mai transparent faţă de credincioşi decât episcopul, vădit inaccesibil tocmai pentru a nu i se vedea murdăria de sub sutană.

Inaccesibil şi indiferent este şi prin faptul că oamenii simplii care ar fi aşteptat nişte lămuriri sau măcar un sfat duhovnicesc au fost întâmpinaţi mai întotdeauna de la uşă de către reprezentanţii jandarmeriei, aflaţi acolo la ordinul cui? Inaccesibil şi prin faptul că preoţii nu au primit binecuvântare să poată sluji, după orânduiala creştină, unor familii care direct sau indirect nu îi servesc interesele sau se opun lui. Inaccesibil faţă de mass media, şi ascuns în spatele unor purtători de cuvânt atât de băţoşi şi totodată de servili.

Dispreţul faţă de clericii de mir care nu îl elogiază, de la vârful pingelei şi până în creştet, insistând în părţile posterioare, sau care nu cotizează corespunzător, se remarcă la modul evident prin limbajul în argou. Uneori Ambrozie mai uită că nu se află  într-un cadru „de taină” şi că mai sunt de faţă şi alţi credincioşi când se adresează ca un birjar unor preoţi. Ambrozie de fapt doreşte să-şi arate autoritatea şi nu credinţa, împovărând preoţii parohi cu biruri cât mai multe şi mai închipuite, oprindu-i de la slujire după bunul său plac, sau – ca în cazul părintelui Valeriu din Crucea de Piatră – târându-i prin procese. S-ar părea totuşi că Episcopul nostru  este capabil şi de respect manifestând dorinţa de a schimbaă bisericile satelor în mânăstiri.

Dar şi aici există un contraexemplu care arată că Ambrozie nu iartă pe nimeni din cei ce nu îl ascultă orbeşte, fie el chiar şi călugăr.

Povestea stareţului mânăstirii Sfântul Nicolae din Giurgiu

Călugărul N. care primise fonduri de la bugetul de stat pentru renovări şi alte lucrări în valoare de 1 miliard ROL, în două tranşe, la ordinul lui Ambrozie călugărul a vărsat în contul episcopiei jumătate din sumă, prima tranşă crezând că va primi ulterior şi documente, călugărul a încercat să obţină o explicaţie şi documentele promise pentru aceşti bani , dar Ambrozie nu numai că nici nu l-a primit cu dragostea frăţească ce se cuvenea, ba mai mult l-a dat afară din episcopie cu îndemnuri la care şi urechile „băieţilor de cartier” ar fi jenate. Ulterior Ambrozie, împreună cu alţi doi sau trei membri ai administraţiei din Episcopia Giurgiu, în taină, sub vălul unei nopţi de Noiembrie l-au vizitat pe călugărul N., obligându-l să semneze acte dubioase şi să cedeze şi cealaltă jumătate din sumă, adică cea de-a doua tranşă primită pentru lucrări. Refuzul acestuia a fost pedepsit pe loc, călugărul fiind aruncat – la propriu – în stradă, doar cu hainele de pe el, ca un câine. Nu a contat nimic, nici faptul că acesta îşi pusese sufletul pentru mânăstirea la care era stareţ, că era duhovnicul multor oameni, că avea şi el strânse nişte lucruri personale unele cu valoare sentimentală, ce i-au rămas lui Ambrozie. Ulterior Episcopul a născocit ca în multe alte cazuri, pentru credincioşii consideraţi de creduli,  povestea conform căreia acest călugăr se smintise, încălcând legământul de castitate. Chiar dacă  ar fi fost aşa, faptul  că acest călugăr a călcat legământul de castitate, nu ar fi constituit o dramă. Nu ar fi fost nici primul nici ultimul! Avem atâtea exemple, că ne-ar trebui mulţi metrii de perdea şi kilograme de lămâie pentru a acoperi totul. Dăm curs doar unuia dintre ele: Dumnezeu să îl odihnească pe fostul Î.P.S. al Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, despre care se vorbeşte că ar avea patru copii, pe care nu cred că i-ar fi putut face prin har, fără călcarea legământului castităţii. Iar ca să nu credeţi că suntem imparţiali şi trecem cu vederea pe cei sus puşi, vă amintiţi de mica poveste iscată cu fiica Patriarhului? Rămânând la capitoliul mândrie mai multe oficialităţi din Giurgiu pot confirma că Episcopul li se adresează pe un ton de egalitate, şi de multe ori chiar de autoritate, şi au simţit de multe ori pe pielea lor presiunea politică a Episcopiei. Directorul Romtelecom Giurgiu ar putea confirma că „Legea lui Ohm: Sunt om cu tine eşti om cu mine!” s-a aplicat doar în prima jumătate în cazul lui Ambrozie, care s-a făcut că plouă când a venit vorba de plata centralei telefonice!. Dar de faptul că Ambrozie ar fi în stare să nu lase nici un preot din eparhia Giurgiu să slujească în cimitirul privat al actualului primar de Giurgiu pe motiv că nu s-a înţeles la bani cu acesta, dorind literalmente ca cimitirul să treacă în administraţia episcopiei, ştiaţi dragi giurgiuveni?

(Prezentul material a suferit mici modificări de topică din partea redacţiei, pentru a fi mai pe înţelesul publicului larg, dar fără a denatura mesajul)

va urma

R.F.

3 COMENTARII

  1. Cine are acte doveditoare pentru aceste deturnari de fonduri sa-l actioneze in instanta,sa ii faca plingere penala,testul cu poligraf,martori toate probele posibile. El raspunde ca cetatean si administrator ,ca nu are imunitate capopa.

    Si inca ceva ,SA LI SE IMPOZITEZE AVERILE BISERICESTI!

  2. da inchideti , frate episcopia asta, , cu banii aia facem multe lucruri bune. Tinem armata asta noua care suge banii mai rau ca armata populara. Au jurat ca vor trai in saracie si rugaciune si umbla mai rau ca aia de pe Dorobanti. Masini, case, fite…afaceri, tot ce vrea Domnul!Au niste salarii de te crucesti, cam de zece ori cat da noul Mesaia al Giurgiului la amaratii aia de pazninici, zisi agenti, pe luna!Sau aciuit acolo toti balanii si alde altii de sug tot. Pe mosul ala de 900 de ani de la poarta si acum dupa multi ani, sunt ofticat ca nu i-am dat un cap in gura, asa ca sa-l preafericesc!!!!cateo data imi pare rau ca sunt efectiv ortodox si tre sa respect toata uzina asta numita BOR. N-o merge si la noi o reforma, poate mai scapam de dracul, ca umbla ascuns!Poate citeste si prea…si ma….Mi se rupe!Dumnazeu e mare, restul e tacere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here