Comuna Slobozia găzduieşte pe teritoriul său una dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult din judeţ: Mânăstirea Sf. Ioan Rusul. La una dintre ultimele noastre vizite în comună, primarul Florin Gheonu ne spunea că, dacă până acum drumul până acolo era o problemă, în perioada imediat următoare pelerinii vor avea parte de o surpriză: “Prin PNDL 2 acesta va fi asfaltat în consecinţă condiţiile de transport până la mănăstire vor fi altele.” Tot primarul Gheonu ne-a şi pus la dispoziţie o serie de informaţii legate de istoricul lăcaşului de cult, informaţii completate de stareţul mănăstirii, arh. dr. Teodor Şerban.

Pe locul unei vechi unităţi militare, concepută, iniţial, ca un loc în care să fie crescute animalele Episcopiei Giurgiului (un fel de grajd al Episcopiei) a răsărit, din 2008, un colţ de rai vieţuit, acum, de cinci călugări.

I-am vizitat şi noi, zilele trecute, iar atmosfera şi liniştea pe care le-am întâlnit în curtea Mânăstirii nu pot fi descrise în cuvinte. Tot locul emană minunile dumnezeieşti, iar istoria locului este una aparte. Ne-a fost povestită de către Arhimandritul dr. Teodor Şerban, stareţul mânăstirii.

„Prin bunăvoinţa Celui de Sus şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop al Giurgiului, Ambrozie, s-a înfiinţat, în anul 2008, această mănăstire, cu hramul Sfântului Ioan Rusul. Acest sfânt a fost militar în armata rusă, şi, după ce a fost luat prizonier de către turci, a devenit grăjdar. Iată, deci, cum lucrarea dumnezeiască a făcut ca mânăstirea noastră, care îi poartă numele, să fie ridicată pe locul unui depozit de armament, şi, iniţial, să fi fost gândită ca grajduri…”, ne spunea stareţul mânăstirii.

În mijlocul pădurii, izolată de zgomotul şi agitaţia oricărei aşezări umane, pelerinul îşi regăseşte liniştea, se regăseşte, de multe ori, pe sine, şi, cel mai important, îl găseşte pe Dumnezeu.

„La început, am avut doar biserica mică, făcută într-un fost depozit de grenade. Apoi, cu timpul, a apărut şi această biserică, biserica mare, cum îi spunem noi, cu picturi realizate în stil românesc vechi, şi cu tehnica veche a realizării picturilor: pe suportul de lemn s-au aplicat şase straturi de clei de oase fierbinte, apoi s-a pus pânză de sac, şi iar şase straturi de clei de oase fierbinte. Apoi, s-a pus clei de oase amestecat cu praf de cretă, şi abia apoi s-a purces la pictura propriu-zisă”, povesteşte părintele Teodor.

În biserica frumos împodobită, se regăseşte o pictură unică în România: Maica Precistă Ocrotitoarea, înconjurată de sfinţii români, iar în spatele ei, harta României Mari, în timp ce în mâini ţine o eşarfă tricoloră. De altfel, sentimentul de naţionalism răzbate din mai toate picturile bisericii, dar şi din tot locul: nu lipsesc drapelele arborate pe catarge în locurile importante din mănăstire. „O asemenea pictură se mai regăseşte doar la Biserica Românească de la Ierusalim”, ne precizează stareţul mânăstirii.

Biserica mare a fost proiectată încă din 2011, numai că lipsa fondurilor a făcut ca aceasta să fie finalizată abia cinci ani mai târziu. Cel mai mare regret, dacă poate fi numit aşa, al părintelui stareţ este drumul care leagă DN5C de lăcaşul sfânt. Pietruit, cu praf, este o piatră de încercare pentru cei care vor să vină la mânăstirea aflată în mijlocul păduricii.

„Când plouă, nici nu se mai poate intra cu maşina la noi. Sau când ninge, avem toate şansele să rămânem înzăpeziţi, cum am păţit iarna trecută. Din cauza depunerii de moloz şi alte resturi de construcţii pe marginea drumului, s-a creat ca un fel de efect de semi-tub, şi toată zăpada s-a adunat pe drum. Au fost nămeţi, iarna trecută, de aproape doi metri. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al conducerii comunei şi Consiliului Judeţean, am fost scoşi la lumină. Acum, avem promisiunea conducerii Consiliului Judeţean că se va asfalta acest drum, pentru că am înţeles că este prins într-un proiect mai amplu!”, ne mai spunea părintele stareţ.

Rugăciune şi linişte…

De curând, a fost tuns în monahie un tânăr care s-a alăturat slujitorilor mânăstirii de circa trei ani de zile. După numele primit la ceremonialul care a avut loc în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, tânărul, în vârstă de 24 de ani, a primit numele de Paisie. „Părinte” pe calea călugăriei i-a fost chiar stareţul mânăstirii, care, în puţine cuvinte, ne-a spus cum decurge ceremonialul:

„Cel care urmează să devină călugăr înaintează spre altar, în timp ce se cântă o serie de cântări minunate. În tot timpul, părintele spiritual îl ţine de umeri, cu mantia peste el, ca o protecţie. Urmează depunerea de jurământ, şi, din acel moment, este botezat cu alt nume, nume pe care-l va avea cât timp va fi călugăr”.

Am vrut să vorbim şi noi cu tânărul Paisie, numai că ritualurile de călugărire nu se încheiaseră. După cum ne spunea stareţul Mănăstirii, Teodor Şerban, în zilele care succed procesului de tundere în monahie, proaspătul călugăr petrece timpul cât mai departe de lume, în rugăciune, în linişte. Am respectat acest lucru, şi vom reveni la Slobozia în viitor, pentru a vorbi cu acest tânăr care şi-a ales o cale pe care nu mulţi au curajul să pornească. Am aflat, doar, că este absolvent al ASE, şi că acum este în anul trei la Facultatea de Teologie, este înzestrat cu o voce minunată şi a crescut în biserică, familia lui fiind una de oameni credincioşi. Astfel că aceasta a fost, pentru el, chemarea, cum pentru unii este muzica, pentru alţii scrisul, iar pentru alţii alte meserii, ne mai spunea părintele arhimandrit Teodor Şerban.

Am părăsit, în schimb, Mânăstirea „Sf. Ioan Rusul” din Slobozia cu acelaşi sentiment pe care l-am avut la intrarea pe porţile sale: de linişte, de calm şi, mai ales, de spiritualitate. Desigur, cu promisiunea că ne vom întoarce curând.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here