Din ce în ce mai des, giurgiuvenii sesizează faptul că numărul câinilor fără stăpân din municipiul nostru pare a fi scăpat de sub control. Mai mult, iubitorii de animale din oraş acuzau conducerea SC ADPP SA Giurgiu de faptul că, la Adăpostul pentru animalele fără stăpân, câinii ar fi trataţi inuman. Referindu-se la aceste aspecte, Liviu Popazu, directorul SC ADPP SA Giurgiu ne declara:

„Situaţia adăpostului la care vă referiţi poate fi verificată la faţa locului. Acolo totul funcţionează strict în limitele legale, iar singurele activităţi desfăşurate de cei care îl gestionează sunt cele de prindere, deparazitare, sterilizare, crotaliere şi returnare în teritoriu. Pentru moment, medicul care asigura serviciile medicale are o problemă de sănătate, astfel că momentan nu putem acţiona (n.r. – doctorul Dan Coporan a fost de curând victima unui accident, la această dată aflându-se în perioada de recuperare). Zvonurile cu privire la eutanasierea câinilor fără stăpân le consider tendenţioase şi lipsite de fundament real. Din păcate, nu avem nici un cadru legal clar, care să specifice detaliat cum ar trebui să acţionăm noi, ca administratori publici, în privinţa gestionării câinilor fără stăpân”, mai spunea Liviu Popazu.

Bugetul lunar alocat adăpostului animalelor fără stăpân se ridică la cinci mii de lei, din această sumă reuşindu-se deocamdată rezolvarea problemelor a doar câtorva zeci de câini comunitari. Capacitatea adăpostului este de o sută de animale, iar pentru gestionarea corectă a acestei probleme este necesară, în opinia directorului SC ADPP SA Giurgiu, o dezbatere publică  care să se finalizeze  cu promulgarea unei decizii clare, fără echivoc

D.C.