În cadrul unei recente conferinţe de presă a PSD Giurgiu, senatorul şi totodată preşedintele organizaţiei judeţene,  Nicolae Bădălău, a reuşit performanţa să se comporte asemenea unui actor şi să joace mai multe personaje dinstincte, în timpul aceleiaşi reprezentaţii. Am descoperit astfel un Niculae Bădălău cu mai multe fețe!

În prima fază Bădălău a jucat rolul idealistului, vorbind despre o nouă viziune a sa privind clasa politică,  afirmând:  nu sunt de acord cu traseismul politic al parlamentarilor, care ar trebui să aibă la bază ideologia de partid şi nu interesele meschine ale individului care nu are drept scop decât interesul personal.

Ulterior, referindu-se la politica locală a spus că ar fi bine ca şi domnul Vasile Mustăţea, preşedintele Consiliului Judeţean, să vină şi să se alăture proiectelor PSD, benefice pentru populaţie. Să sprijine guvernarea, să aibă un dialog, ca în acest fel să se poată rezolva problemele cu care se confruntă cetăţenii la nivel judeţean...

Apoi Niculae Bădălău  a jucat rolul politicianului populist,  vorbind despre necesitatea creării locurilor de muncă, despre modificarea sistemului de sănătate care în acest moment este deficitar din toate punctele de vedere şi care trebuie revizuit pe criteriul de performanţă managerială,  despre sistemul de învăţământ care lasă de dorit în ceea ce priveşte rezultatele şcolare, despre ajutoarele din partea statului pentru persoanele cu  probleme financiare etc. Cu alte cuvinte   oamenii sunt tot mai săraci, nu au locuri de muncă, sistemul de sănătate este la pământ, diplomele de doctori , în mai toate domeniile de activitate, se obțin prin plagiat,  fără probleme,  iar educaţia ( o altă ”performanţă” a  politicienilor ca dumnealui), a reuşit să scoată doar non valori, pe bandă rulantă…

În finalul disertației sale Nicolae Bădălău, demonstrând că memoria îi face feste, a devenit dintr-o dată ronic la adresa președintelui Vasile  Mustăţea , declarând  că între domniile lor nu poate exista niciun fel de compatibilitate!?  O afirmație făcută doar la  câteva minute după ce tocmai declarase  despre o colaborare cu preşedintele Consiliului judeţean , pentru binele judeţului…Ce rol va mai juca în următoarea perioadă Niculae Bădălău, și care sunt celelalte ”fețe” ale sale,  vă lăsăm pe dumneavoastră ,dragi cititori, să le descoperiţi…

 I.C.MANDU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here