Nu ne-am propus să vă prezentăm un proces verbal al ședinței Consiliului județean Giurgiu, de joi 4 decembrie așa cum au procedat o parte din ceilalți colegi de presă . Ci doar un punct de vedere , constatând cât de bine se potrivește acestei ședințe butada cu socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă! Sau ce se întâmplă atunci când în politică umbli  cu …cioara vopsită!

De aceea am să vă reamintesc dragi cititori cum mai marii PSD-ului local, la puțin timp de la reuşita din primul tur al alegerilor prezidenţiale,  anunţau – cu surle şi trâmbiţe –  marea coaliţie realizată la nivelul Consiliului Judeţean  ce urma să le asigure mult visata majoritate. Ba site-urile de casă ale social democraților giurgiuveni, deja își  manifestau compasiunea pentru  preşedintele CJ, Vasile Mustăţea care, sperau ele, urma  să joace aşa cum o să i se cânte la ureche de către vicepreşedintele CJ, Cristian Marciu, transfigurat în lăutar politic. Ar fi trebuit însă ca domniile lor să-şi pună mai întâi  un mare semn de întrebare privitor la unitatea din ”sânul coaliţiei”.  Mai ales după eșecul înlocuirii “de bună voie şi silit de împrejurări” a vicepreşedintelui Dumitru Gavrilă, cu un mare nimeni , Adrian Chiran, ce are marea calitate că se face mai bine înţeles atunci când tace decât atunci când vorbeşte. Dar social democrații n-au înțeles nimic atunci…

În ultima ședință a CJ Giurgiu , din 4 decembrie, urma deci a fi  un test de bună funcţionare a alianţei realizată de PSD în interiorul Consiliului Judeţean. Decepție însă.  Alianța a  demonstrat și de această dată slăbiciuni,  rotițele majorității sperate  n-au funcţionat!  Ca și la nivel central , unde liderii PSD nu văd nici acum copacii din cauza pădurii, consilierii județeni ai Alianței nu înțeleg că de fapt culeg ceea ce au semănat. Dacă au semănat vânt, acum n-au decât să culeagă furtună! Scorul votului din şedinţa  Consiliului Judeţean de joi,  a  fost de 17 la 12 voturi în favoarea preşedintelui Vasile Mustăţea, pentru absolut toate proiectele de hotărâre cuprinse în ordinea de zi a şedinţei. Zdrobitor și în același timp umilitor pentru cei ce declară că sunt cel mai puternic partid din România.  Poate de aici şi teama doamnei prefect, Lavinia Crişu, care prin atitudinea dumneaei a mai demonstrat o dată că este obedientul  de serviciu al PSD. Domnia sa nu a fost de acord ca Ion Mateescu să fie numit consilier judeţean cu toate că omul ăsta  fusese deja validat,  în urmă cu doar câteva săptămâni!?  Ei şi ce? Parcă ar fi prima dată când doamna prefect pierde procesele cu Consiliul Judeţean?!  Și ce mai contează, că oricum le-a pierdut pe toate!

Cu siguranță la PSD purceaua e moartă-n cocină când tocmai o pregăteau de Ignat. Vedeți? Nu e ușor deloc să fi social democrat și să te bată  Vasile Mustăţea la voturi, cu un scor de maidan, și  la toate şedinţele! Mult prea umilitor pentru un partid aşa de mare precum PSD…

Ne oprim aici promițându-vă că vom reveni cu  amănunte despre felul cum s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Judeţean în ediţia print a publicaţiei noastre. (I.C.MANDU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here