Dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia, în care acesta este acuzat de lovituri ce au cauzat moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy, a fost rejudecat, luni 4 februarie , de Tribunalul Giurgiu, după ce instanţa supremă a desfiinţat decizia CAB prin care agresorul fusese condamnat la doar cinci ani de închisoare.

La 11 septembrie 2012, instanţa supremă a decis definitiv ca dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia să fie rejudecat de Tribunalul Giurgiu, decizia de condamnare la cinci ani de închisoare fiind astfel desfiinţată. Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu ceruse instanţei Curţii de Apel Bucureşti ca pedepsa în cazul lui Ionuţ Tănăsoaia să nu  fie orientată  spre limita minimă a pedepsei, în condiţiile în care pentru fapta de care este acuzat agresorul baschetbalistului Chauncey Hardy legea prevede o pedeapsă între trei ani şi patru luni şi zece ani de închisoare.

Mama sportivului, Olamae Hardy, s-a constituit parte vătămată în acest dosar, în timp ce Consiliul Local al Municipiului Giurgiu şi Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, unde Hardy a încetat din viaţă, sunt părţi civile.  Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, declara presei  la data de 8 aprilie 2012 că familia baschetbalistului Chauncey Hardy s-a constituit parte civilă şi că ar intenţiona să ceară statului român şi lui Ionuţ Tănăsoaia daune de aproximativ 1,5 milioane de dolari!

Dosarul este la al treilea termen de judecată ( 9 octombrie, 31 octombrie şi 10 decembrie, judecarea cazului fiind  amânată ultima oară  pentru 4 februarie 2013.

Ionuţ Adrian Tănăsoaia spunea atunci în faţa instanţei că nu a făcut altceva decât să încerce să aplaneze situaţia şi că cele petrecute în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în clubul din Giurgiu au fost pur şi simplu o întâmplare. În pledoaria expusă în faţa instanţei, avocatul de atunci al lui Ionuţ Tănăsoaia, Emil Vucă, a susţinut că Chauncey Hardy nu a fost tratat timp de opt ore după incident, respectiv până la ora 12.00, când a fost transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Totodată, avocatul a spus că la dosarul cauzei există dovezi din care reiese că Hardy a fost acuzat în SUA pentru deţinere de droguri , pentru care a fost exclus dintr-o ligă, pentru comportamentul său violent. La  termenul de luni 4 februarie, pentru Ionuţ Tănăsoaia a intrat în dosar av. Bogdan Scharlatache care l-a substituit pe maestrul av. Ujeniuc Dragoş. Dosarul a fost amânat din lipsă de procedură cu partea civilă, pentru că, citaţia nu ar fi ajuns în America! Următorul termen pentru  judecarea pe fond a dosarului  a fost stabilit pentru data de   29 aprilie 2013, iar termenul pentru menţinerea stării de arest a inculpatului va fi pe data de 18.03.2013. De subliniat faptul că în momentul în care s-au pus concluziile pe măsura de arest a inculpatului, atât avocatul apărării cât şi acuzatul, Ionuţ Adrian Atănăsoaieia, a solicitat surprinzător menţinerea stării de arest. „Galeria” inculpatului, prezentă în sala de judecată  a fost foarte intrigată de această poziţie a apărării , fiind liniştită de organele de jandarmi.

Va reamintim că în 22 februarie 2012, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Ionuţ Adrian Tănăsoaia. Instanţa i-a dat lui Ionuţ Adrian Atănăsoaia pedeapsa minimă întrucât şi-a recunoscut fapta. Pedeapsa pentru infracţiunea pentru care acesta a fost deferit justiţiei este cuprinsă între cinci şi 15 ani de închisoare. Medicii legişti au stabilit că moartea baschetbalistului american  a fost violentă , fiind cauzată de o insuficienţă cardio-respiratorie, urmare a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie şi dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului. (JGR)