Direcţia Judeţeană de Transport, Administrare Drumuri Judeţene şi Control de Trafic Giurgiu a fost, în această perioadă critică de cod portocaliu de zăpadă, una dintre cele mai solicitate instituţii ale judeţului. În partea de sud a judeţului, la data la care realizam acest material toate drumurile erau valide, mai puţin drumul Judeţean 503 (Stăneşti-Toporu), ce urma a fi rezolvat în zilele următoare. Aşa cum ne explica directorul Direcţiei, Ion Mateescu, porţiunile ce-i dau cel mai mult  de furcă în fiecare an atunci când zăpada cade în cantităţi considerabile, sunt  în număr de patru. “Prima  zonă este drumul Drăghiceanu – Izvoru, unde zăpada  atingea cu o săptămână în urmă şi 5 metri înălţime pe o distanţă de aproape 300 de metri.  A doua zonă grea este cea dintre Onceşti şi Radu Vodă, urmată de zona Cucuruzu cu o vale adâncă în care se strânge zăpada mai ales atunci când viscoleşte, şi în sfârşit, zona ultimă, Halta Onceşti, mai bine spus porţiunea de drum dintre Ghizdaru şi localitatea Onceşti.  În Halta Onceşti s-a intervenit cu antiderapant şi de două ori pe zi, ţinându-se permanent legătura cu maşinile de transport ale societăţii Gitour pentru a nu rămâne blocate în şosea”, mai spunea directorul Mateescu. Acesta preciza că marţi, 31 ianuarie, se trecuse deja la lărgirea unei părţi din aceste drumuri, şi realizarea, din loc în loc, a  unor refugii  care să prevină blocarea drumurilor în cazul căderilor masive de zăpadă, aşa cum s-a prognozat pentru finalul acestei săptămâni. “Nu ne este teamă de zăpadă – mai declara Ion Mateescu – ci de vânt şi de viscol, căci acestea vor avea tendinţa de a  spulbera zăpada aducând-o înapoi în  locurile din care am dislocat-o.” Directorul Direcţiei de Transporturi Judeţene remarca şi  faptul că lucrătorii  instituţiei pe care o conduce au lucrat pe toată perioada codoului portocaliu, non stop, (24 de ore!), în ture. Ion Mateescu a dorit să mulţumească preşedintelui Consiliului judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, pentru cuvintele de laudă la adresa efortului depus de Direcţie în toată această perioadă.

Tincu Florian

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here