podul-prietenieiLucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate, iar traficul rutier în zonă se derulează,, în condiţii normale, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, recepţia proiectului „Reabilitare pod Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 Km 64+884” a avut loc în data de 9 decembrie, acesta fiind denumit generic „proiect fazat”.

Lucrările s-au derulat în cadrul a două perioade de programare consecutive, respectiv: faza 1 (lucrări executate şi plătite până la 31 decembrie 2015) şi faza 2 (lucrări executate începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi derulate până la sfârşitul proiectului). Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu – Ruse, pe drumul naţional DN5, km 64+884, a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering.

Valoarea contractului este de 46,157 milioane lei, din care 39,233 milioane lei din FEDR (85%) şi 6,923 milioane lei contribuţia Guvernul României (15%). CNAIR mai  precizează că, în luna noiembrie 2014, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, acestea constând într-o reabilitare structurală care a permis înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea şi vopsirea tablierului metalic.

În prezent, traficul rutier pe Podul de la Giurgiu se desfăşoară în condiţii normale,  precizează CNAIR.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here