În cazul în care va fi nevoit să lucreze cu doar 128 de oameni, primarul de Giurgiu se pensionează

Prezent la prima întâlnire din 2010 a Asociaţiei Municipiilor – acolo unde face parte din comitetul director – Lucian Iliescu acuză instituţiile centrale de faptul că încep să se bage unde nu le fierbe oala. “Sunt foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat la această şedinţă. Există un interes din partea autorităţilor centrale de a modifica competenţele administraţiilor locale. Îi interesează în mod deosebit numărul celor care ar trebui daţi afară din insituţiile care aparţin de Primării şi consiliile locale” a declarat Lucian Iliescu la conferinţa de presă din data de 12 ianuarie. Se pare că primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, ar trebui să lucreze cu mult mai puţini oameni decât în prezent.

“Mă surprinde faptul că Guvernul vine la noi şi ne spune că trebuie să rămână în Primării 128 de oameni. Aşa vor ei să facă economie. De ce nu reduc numărul de salariaţi de la diversele agenţii şi ministere? Plus că deja există instituţii care au crescut salariile” a răbufnit Lucian Iliescu care a declarat că împreună cu colegii săi, unii primari ai partidului care se află la guvernare, au dat aviz negativ proiectului. Întrebat ce va face în cazul în care până la urmă proiectul va fi supus spre aprobare în Parlament, Lucian Iliescu a răspuns franc: “Dacă lucrurile vor rămâne aşa eu demisionez. Ce să fac cu 128 de oameni? Nimic. Avem aproximativ 2.000 de oameni care sunt plătiţi de consiliul local, în condiţiile în care am disponibilizat masiv. În loc să îi scoată pe ai lor, ne dă nouă dispoziţii” a încheiat primarul municipiului Giurgiu.

Bogdan VLADU

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here