pnl-razvan-chiritaAflat pe lista “câştigătoare” a noului-vechi preşedinte al PNL, Lucian Iliescu s-a prezentat în faţa jurnaliştilor giurgiuveni mulţumit de faptul că, în sfârşit, “s-a făcut dreptate”.

“S-a pus mai mult ca oricând accentul pe rezultatele din teritoriu” a spus Lucian Iliescu.

Devenit unul dintre cei 15 vice-preşedinţi ai partidului, Iliescu a declarat că meritul principal pentru funcţia primită este al întregii organizaţii PNL de la Giurgiu.

“Nu sunt rezultatele unui singur om la Giurgiu, ci a întregului colectiv. Nu puteam ajunge aici de unul singur. Numirea mea, funcţia, este rezultatul muncii în colectiv. Sunt rezultatele acestei echipe. Cu un partid mic, faţă de celelalte, am demonstrat că putem face treabă” a continuat Iliescu.

Acesta a declarat că nu a ştiut de intenţia lui Crin Antonescu de a-l pune vicepreşedinte, decât cu două zile înainte de “vot” şi că a acceptat acest lucru. Chiar dacă iniţial nu era de acord cu ideea de listă, Lucian Iliescu a fost convins de transparenţa acesteia.

“Anul trecut am rămas cu un gust amar faţă de ceea ce s-a întâmplat la congres. Atunci listele s-au făcut pe sub masă, de această dată lista a fost pusă pe masă, înainte de alegeri ca să nu existe discuţii”.

LIDER PESTE MAI MULTE JUDEŢE?

Odată cu preluarea funcţiei de vicepreşedinte al PNL, Lucian Iliescu a recunoscut că îi va fi destul de greu să facă faţă pe mai multe fronturi, însă dacă nu ar fi crezut că este în stare să se “ţină” de toate, nu ar fi acceptat.

În afară de vicepreşedinte la “centru”, Lucian Iliescu mai deţine funcţiile de primar al municipiului Giurgiu, preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, precum şi calitatea de membru în cadrul Asociaţiei Municipiilor din România (AMR).

Conform strategiei de la centru, judeţele cu rezultate foarte bune la ultimul ciclu electoral, vor încerca să “vândă” reţeta succesului şi “codaşelor”. Lucian Iliescu se pare că va deveni responsabil cu instruirea câtorva organizaţii din sud-vest.

“Am să încerc să supun dezbaterii tot ceea ce ştiu, voi duce mai departe sistemul de organizare de la Giurgiu. Oamenii au nevoie de încredere şi sprijin. Nu le va fi uşor cu mine. Să vedem ce zonă îmi va fi dată. Nu vreau să fiu şef al acelor oameni, vreau să colaborăm” a spus Lucian Iliescu care vrea ca atât 2012 cât şi 2014 să găsească pregătit Partidul Naţional Liberal pentru intrarea la guvernare, respectiv obţinerea funcţiei de preşedinte al ţării pentru Crin Antonescu.

L-A RUGAT PE ORBAN SĂ SE RETRAGĂ

Lucian Iliescu a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că

i-a cerut lui Ludovic Orban să renunţe la candidatură. “În Biroul Politic de dinainte de alegeri l-am rugat pe Ludovic Orban să îşi retragă candidatura. Nu a vrut să înţeleagă că în momentul în care te-ai apucat de o treabă, nu te apuci să îi dai în cap şefului tău. Unii au întrebat de ce am făcut două congrese în două zile. Eu vin şi întreb: de ce am făcut congresul în 2009? Atunci Ludovic Orban a fost fitilist” a spus Lucian Iliescu.

Proaspătul vicepreşedinte al liberalilor, a comentat în stil propriu şi tentativa controversatului Viorel Cataramă de a prelua frâiele “galbenilor”: “Cataramă nu a fost în stare să strângă semnăturile necesare pentru

a-şi face echipă. Trebuia pedepsit la timpul potrivit pentru deserviciile aduse partidului. E un afront ca un asemenea om din stradă să vină cu pretenţia de a deveni preşedintele partidului” a punctat acelaşi Iliescu.

Alături de Lucian Iliescu, în funcţia de vicepreşedinte se regăseşte şi deputatul Daniel Chiţoiu ajuns parlamentar datorită voturilor obţinute în colegiul IV din Giurgiu.

Bogdan VLADU

3 COMENTARII

  1. ha ha ha,iti pregatesc astia si tie fro 4-5 ani la racoare,, pregateste-ti valiza ca te iau astia in curand.Abia astept sa-ti duc o supica calda acolo!

  2. da mai terminati odata cu mizerabilii astia. ce dracu, dupa 20 de ani tot nu v-a intrat in cap ca sunt niste hoti si niste mincinosi? numai din cauza voastra nu scapam de ei, ca-i bagati prea mult in seama.
    ce dracu oi fi gasit interesant la retardatu’ ala de iliescu, de te-ai scremut sa scrii atat de el? chiar nu pricepi ca lumea nu mai vrea sa auda de ei? deja sunteti penibili, terminati cu linsu cururilor de politicieni ,ca aia oricum nu dau doi bani pe voi, ziaristii.

  3. domnule primar mai intrati va rog si pe strazi cum ar fi clopotari, viespelor, dudului si vedeti daca puteti sa mergeti fara cizme de cauciuc.
    strazile amintite se afla la 10 minute de mers pe jos pana la primaria municipiului giurgiu, municipiu european

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here