Aflată în imediata apropiere a municipiului Giurgiu, Slobozia este o aşezare cu 2630 de persoane, în marea majoritate de vârsta a treia. Deşi criza financiară a pus stăpânire şi pe această localitate, nimic nu împiedică locuitorii ei să fie mai deosebiţi faţă de alţi concetăţeni.

„Suntem mai deosebiţi, în primul rând, deoarece avem printre consăteni, o bătrânică, care în luna noiembrie a împlinit venerabila vârstă de 104 ani” – ne spune primarul localităţii, Mihai Gheonu care îi urează totodată, la câţi mai mulţi ani.

O poveste inedită la care locuitorii comunei ţin foarte mult, este aceea a clopotului furat de bulgari în urmă cu peste şaizeci de ani, sunetul său fiind auzit de dincolo de malurile Dunării mult timp. Nici actualul sediu al Primăriei şi cel al Consiliului Local nu se pot „mândri” cu tinereţea, vechimea lor fiind de peste o sută de ani, anul trecut fiind cel care le-a adus unele reabilitări: „În 2009, am reabilitat cele două clădiri, am schimbat acoperişul, instalaţia electrică, ş.a, urmând ca în primăvara acestui an să realizăm şi un mic părculeţ în curtea instituţiei”. – ne mai spune Mihai Gheonu. O echipă de fotbal, „Voinţa Slobozia”, Serviciul de Voluntariat pentru situaţii de urgenţă, care a câştigat anul trecut locul doi la proba „Ştafeta” din cadrul unui concurs interjudeţean sunt alte două motive de bucurie ale locuitorilor discretei aşezări. Şcoala şi grădiniţa comunei sunt însă, motivele de mândrie ale administraţiei comunei.Anul trecut au fost dotate cu centrale termice, iar în anii care au trecut au fost reabilitate şi dotate cu grupuri sanitare moderne.

Cetăţenii comunei au însă o mare nemulţumire, privitoare la serviciul de telefonie mobilă: nu prea au semnal în reţeaua Vodafone şi doresc să aducă la cunoştinţa companiei acest lucru prin intermediul publicaţiei noastre. În speranţa că această problemă se va rezolva, dorim micii aşezări, la cât mai multe întâmplări deosebite.

Codruţa VITAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here