În urmă cu circa două luni, comisarii Gărzii de Mediu Giurgiu demarau un amplu control la asociaţiile de locatari din Giurgiu, unde au verificat starea subsolurilor. Din păcate, acest control nu a avut prea multe rezultate concrete, dat fiind faptul că o bună parte a asociaţiilor unde au fost găsite subsoluri inundate şi pline de mizerie nu au luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei, deşi comisarii Gărzii de Mediu au impus clar măsuri şi termene pentru ducerea acestora la îndeplinire. „Dacă, în circa 70% din cazuri, nu au fost găsite probleme deosebite, în restul asociaţiilor de locatari din Giurgiu sunt subsoluri inundate; oamenii spun că de vină ar fi instalaţiile defecte, însă nu fac nimic pentru a le repara, fără a conştientiza faptul că se expun unor mari pericole locuind în blocuri unde subsolurile sunt inundate, pentru că într-un astfel de mediu se dezvoltă multe insecte – în special ţânţari – purtătoare de viruşi ce pot afecta grav sănătatea… Nu înţeleg de ce aceşti locatari nu încearcă măcar să rezolve această problemă, dat fiind faptul că amenzile ce urmează a fi aplicate în cazul nerespectării măsurilor impuse, sunt foarte mari – între 500 de milioane şi un miliard de lei vechi – sume mult mai mari decât cele ce ar fi necesare pentru repararea subsolurilor. Din păcate, însă, fără a fi răutăcioasă, cred că este vorba, la noi, despre o lipsă de educaţie… Giurgiu este unul din puţinele oraşe – dacă nu chiar singurul – din ţară unde încă mai există astfel de probleme…”, spune şefa Gărzii de Mediu Giurgiu, Clara Adam.

Cristina MOISE

3 COMENTARII

  1. Pai va mai mirati de ce sunt tantari si iarna?!
    Planeta Moldova e la putere…la propriu…
    Toti cocalarii din vagaunile Moldovei,au ajuns mari oraseni la Giurgiu…la bloc…

  2. bigule esti un prost, sunt sigur ca in blocul in care stai nu ai caldura ca nu ai platit-o si apa la subsol si manananci seminte pe banca, cocalarule!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here