SAMSUNGMagistrații Curții de Apel Bucureşti au decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura  arestării preventive, în cazul lui Laurenţiu Ionescu, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Giurgiu. Asta după ce acesta a contestat măsura arestului la domiciliu luată anterior de către  magistraţii  Tribunalului Bucureşti. 

După o noapte petrecută în arestul poliției, Laurențiu Ionescu,  directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu  primise ca pe o primă măsură coercitivă, arestul la domiciliu. Iată că între timp Curtea de Apel a decis că măsura trebuie să fie cu mult mai severă, drept pentru care directorul AJPIS Giurgiu își va petrece Paștele în arestul Poliției. 

Reamintim  că inculpatul Ionescu Laurențiu-Costel și alte persoane sunt acuzate că în perioada august-decembrie 2015, în cadrul derulării proiectului „Servicii Integrate de sprijin pentru victimele violenței în familie și persoanelor cu dizabilități”,  au falsificat documentele privind participarea unui număr de persoane la un curs de formare profesională,  și că acestea ar fi susținut, în prezența inculpatului, examenele inițiale și finale, teoretice și practice. Cursurile aveau ca obiect dobândirea de cunoștințe ca lucrători în comerț.

(Jurnal)

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here