Aşa cum informam, recent, în ediţia on-line, unul dintre supermarketurile din municipiu (Carrefour Market), şi-a făcut un obicei din înşelarea încrederii clienţilor care îi trec pragul.

Concret, preţurile lipseau de la majoritatea produselor aflate în raft, sau, de şi mai multe ori, una era afişat la raft şi alta era la casa de marcat…

Ca urmare a materialului publicat pe site-ul www.jurnalgiurgiuvean.ro, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu s-a autosesizat şi, în scurt timp, a declanşat un nou control la supermarketul amintit.

Rezultatele controlului, dar şi al altor controale de acest gen, ne-a fost transmis la redacţie cu puţin timp în urmă:

“În primele şase luni ale acestui an CJPC Giurgiu a efectuat 30 de acţiuni de control la supremarket-urile care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Giurgiu, în scopul verificării modului de comercializare, etichetare a produselor alimentare şi nealimentar, corectitudinea preţurilor de vânzare afişate la raft etc.

În acţiunile de control efectuate au fost identificate practici comerciale incorecte, de exemplu: necorelarea preţului de la raft cu cel de la casa de marcat (o jucărie avea, la raft, afişat preţul de 69,99 lei, iar la casa de marcat produsul avea preţul de 98,99 lei), preţ incorect pentru produse ambalat sub forma de 1+1 gratis, 6+2 gratism etc, având în vedere preţul de referinţă al produsului, lipsa produsului singular, astfel încât consumatorii se aflau în imposibilitatea verificării corectitudinii ofertei.”

Pentru neregulile constatate, comisarii de la Protecţia Consumatorului au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 214.000 lei şi 8 avertismente.

Referindu-se strict la cazul supermarketului prins de consumatori “cu mâţa-n sac”, CJPC Giurgiu a efectuat acţiuni de control şi au fost identificate practici comerciale incorecte, prin acţiuni înşelătoare, respectiv diferenţe între preţurile de la raft şi cele de la casele de marcat, preţuri incorecte pentru produse ambalate sub forma 1+1 gratis, 6+2 gratis, precum şi lipsa preţurilor de vânzare în zona de expunere a unor produse alimentare. Pentru toate acestea, au fost aplicate sancţiuni de aproape două miliarde de lei vechi.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.