Deşi la americani ziua de ”black friday”,  ziua marilor reduceri la produse, se ”sărbătoreşte” de o sumedenie de ani,  fix în aceeaşi zi a lui noiembrie (29!), retailerii români, s-au gândit  ei,  că n-ar fi rău dacă ar putea scăpa de stocuri mai devreme, transformând ziua  asta, cu noaptea-n cap, într-o neaoşă ”black  friweek”! După ce s-a întâmplat  în această săptămână de noiembrie, ce tocmai  a trecut,  prin marketurile municipiului, am început  să mă îndoiesc serios în privinţa afirmaţiei  politicianiste că Giurgiu este un oraş cu oameni săraci. Nici n-aş avea cum să susţin asta,  cât timp de la intrarea în municipiu şi până în centrul oraşului  am nevoie de cel puţin o jumătate de oră pentru a răzbate prin furnicarul de autoturisme… Ştiu, o să spuneţi că  giurgiuvenii, sunt şi ei oameni, deh,  dornici de chilipiruri,  şi  d-aia cele câteva magazine locale ce aparţin marilor lanţuri de marketuri din ţară, au gemut, începându-şi cohorta de reduceri  încă de vineri 22 noiembrie.  Ca de obicei cele mai vânate lucruri au fost aparatele electrocasnice, dar  şi telefoanele mobile, iPod-urile, tabletele, laptopurile şi nu în ultimul rând televizoarele HD. Mai ale cele cu ”touchscreen” vorrba aia ”ce ie-n mână nu-i minciună!”  Inventiv cum  e, de anul acesta românul  a început să vândă  –  tot în regim ”black Friday” –  chiar şi autoturisme, la unele dintre ele reducerile fiind  mai mult decât atractive, chiar şi de 14.000 de euro! Cam cât două Logan-uri!  Aşa i-am auzit pe mulţi spunând : ”Dă Doamne să cadă pe capul meu , o reducere d’asta!  Aşa se face că show-roomurile bucureştene conform declaraţiilor făcute de administratorii acestora,  s-au lăudat cu peste 50 de maşini vândute numai într-o singură noapte (21/22 noiembrie).  Ofertele şoc anunţate cu mare… spam, de  joi seara, erau deja epuizate vineri, pe la 4 dimineaţa!  Mai ales  la  aparatele de lux: tablete, televizoare HD, ceasuri  şi  bijuterii. Că deh, românul  nostru e sărac da’ fudul! Atunci  ce-ar trebui să înţelegem din  ziua asta lungă cât o săptămână de post? Cu siguranţă că  prin acest demers  neo-mercantil,  adevărata ”black friday”, stabilită pentru ziua de   vineri 29 noiembrie, şi-a cam pierdut farmecul,  dar şi scopul. De aia mă întreb care sunt mai penibili, noi sau americanii ăştia? ”Păi  dă ce fratili meu, blak Friday şi  dă  ce nu Happy Friday, că  e mai miştoc!” Vă las, că mă grăbesc să prind  promoţiile on line la  produse 100% Gratis!, de Crăciun.  Cică e nevoie doar să te înscrii pe o listă şi pe urmă doar să aştepţi. E foarte cool chestia asta. Am un prieten care aşteaptă de vreo 2 ani înţepenit în sufragerie, în faţa unui calculator prăfuit, cu o pungă de seminţe şi berea la Pet, aferentă unui astfel de eveniment. A rămas fără servici, dar nu-i pasă.  El aşteaptă în continuare. Când mai trec pe la el îmi spune că la fiecare oră intră pe site-ul ăstora care îi transmit acelaşi refren: ”Reloghează-te şi aşteaptă!” Mă uit la el cu compătimire.  Şi de fiecare dată când dau să plec, mă priveşte cu nişte ochi scorburoşi în care abia se mai zăreşte licărul  speranţei de viaţă după care îmi spune”- Ce-am nene de pierdut,  că doar  e moca!”  Şi pentru că sunt singurul său amic ce-şi mai aduce aminte de el mi-a vândut şi un pont.  Cică dacă intru pe organedeporc.ro.  aş putea să  dau de-o promoţie ”every day” de ”miroase de cârnaţi” şi chestia asta îmi poate aduce şi mie un bonus în buzunar.  Căci  tocmai  m-a rugat vecina de la patru să-i dau de veste când e ”black Friday”  la maţe de porc!  Cică  i-a promis lu’  bărba-su că-i face cârnaţi de casă, de Crăciun …Se întoarce omu’  în România. Că  e plecat  cu afaceri  în Italia,  după chilipiruri.  Cică dă hârtie igienică la un veceu, în gura de metrou, cântând valsurile alea  vieneze de prin Ferentari, la acordeonul lui tasu-mare.  Pa fraţilor!  Vă iubesc şi dacă aş putea v-aş strânge pe toţi în braţe de Ziua României, de n-aţi mai găsi nimic prin buzunare, să mor io. Vă pup, şi să aveţi parte de nişte sărbători only friday!

Ghiţă Free Job