Conform unui comunicat al Federației sindicale din Învățământ în zilele de 28, 29 și 30 octombrie profesorii vor picheta sediul Guvernului României și cel al USL din Capitală, urmând ca Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) să organizeze în data de 6 noiembrie , un miting de amploare în Capitală. Cu acest prilej dascălii din toate unitățile școlare din țară vor fi în grevă japoneză, purtând o banderolă neagră pe braț. Revendicările cadrelor didactice vizează printre altele: ”alocarea , începând cu anul 2014, a minim 6% din PIB, pentru educație (conform art. 8 din Legea Educației Naționale) și creșterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învățământ, din totalul cheltuielilor de acest gen din sectorul public, Modificarea Legii Educației Naționale, în ceea ce privește statutul personalului didactic, eliminându-se discriminările existente și creșterea gradului de implicare a cadrelor în luarea deciziilor, reintroducerea normei de predare de 16 ore/săptămână, decontarea cheltuielilor cu naveta prin MEC, posibilitatea pensionării anticipate, acordarea gradației de merit și pentru personalul didactic auxiliar, adoptarea unei noi legi a salarizării care să crească venitul profesorilor debutanți cu 50% etc. Două alte solicităi ale Federației se refereau la ”depolitizarea învățământului”, o tară de care profesorii giurgiuveni s-au lovit extrem de dur prin prestația lamentabilă a inspectorului Petre Petre, nulit politic în această funcție, cât și ” regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor” factor ce a condus în ultimii ani în mare măsură la rezultatele dezastruoase ale elevilor la examenele de absolvire.

Cadrele didactice din Giurgiu sunt așteptate să se alăture acestei mișcări sindicale la care FSLI așteaptă și sprijinul studenților, făcând apel la părinții elevilor și la celelate categorii sociale din societatea civilă să li se alăture. (T.F.)