După ce cu nici doi ani în urmă restaurantul “Red House” era deschis cu covor roşu, focuri de artificii caviar şi şampanie, la foarte scurt timp el a devenit locul preferat de întâlnire  pentru interlopii locali cât şi pentru cei sosiţi din Capitală. Nici dansatoarele de topless şi nici dănţuielile lascive împrăştiate puţinului public al night-clubului pe care acesta  uneori şi  l-ar fi dorit mai degrabă ca pe o “Joy House” nu au reuşit să suplinească politica managerială defectuoasă care i-a dus rapid pe asociaţi în pragul falimentului, iar pe clienţi în pragul disperării. Degeaba gestionarii au încercat nişte numere de magie gastronomică împreună cu iluzionistul tocăniţelor, “Petrişor”, căci mâncăricile fast-food-ului au început să fie din ce în ce mai greţoase şi mai transparente, în timp ce preţurile au luat la goană bruma de clientelă a autogării, învăţată, ani de-a rândul, cu preţurile de criză ale berii la halbă şi a mititeilor înfulecaţi în tradiţionalul regim “La prinde trenul!” Zilele trecute, mai precis în data de 17 februarie, doi executori judecătoreşti au dorit să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă conform căreia compania TBI Leasing a ridicat tonele de aparatură frigorifică şi mobilier din cadrul marketului, bunuri achiziţionate în leasing de către firma Daiama Impex SRL, administrator Mariana Spirici. La scurt timp după urcarea bunurilor firmei de leasing într-un autotren, în jurul orei 18.00, executorii judecătoreşti au schimbat yala marketului pentru a împiedica accesul administratorei Spirici şi ca o măsură de siguranţă împotriva guralivei administratore.

De precizat că administratora SC Daiama Impex SRL a refuzat nu numai să participe la predarea bunurilor, dar şi să semneze procesul verbal, justificând că a trimis la faţa locului un reprezentant care după ce că a evitat orice dialog cu executorii judecătoreşti, la invitaţia de a semna procesul verbal, nu a dorit sub nicio formă  să-şi spună numele. Sosită la locul acţiunii Mariana Spirici, după o reţetă deja cunoscută, i-a scos din sărite pe cei prezenţi după care a sunat la 112, ca la rude, cerând ajutorul jandarmeriei. Sosite la faţa locului, organele de ordine au încercat să-i explice acesteia că cei prezenţi în marketul Red House acţionează conform legii şi că în cazul în care are vreo nemulţumire se poate adresa justiţiei. Din surse am aflat că a doua zi (18 februarie) firma de leasing

şi-a continuat procedura de ridicare a bunurilor  din cadrul fast-food-ului aflat în aceeaşi incintă a complexului Red House, punând capăt scurtei existenţe a unui loc pe care administratorii îl visau ca pe un bilet câştigător la loterie, iar giurgiuvenii ca pe un tărâm al suficienţei!

F.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here