watermarkphpMinistrul Transporturilor, Radu Berceanu, s-a declarat miercuri, 11 noiembrie, împotriva drumurilor expres între localităţi, argumentând că acestea creează multe probleme şi costă aproape cât o autostradă. „Acesta este ceea ce poate fi denumit drum expres, şi eu am spus că sunt şi voi fi în continuare împotriva ideii de drum expres, nu pentru că am eu această părere, ci pentru că am întrebat în toate ţările UE despre drumurile expres pe care şi ei le-au avut acum 30 de ani şi toată lumea a spus că nu mai face aşa ceva”, a declarat miercuri, Radu Berceanu, cu ocazia inaugurării variantei ocolitoare a localităţii Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu. Potrivit ministrului, construcţia de drumuri expres este costisitoare, iar lărgirea unui drum existent presupune şi mutarea de reţele electrice, de telefonie, de garduri, podeţe, fără a lua în calcul problemele legate de exproprieri sau despăgubirile ce ar trebui plătite, în condiţiile în care circulaţia este îngreunată de anumite restricţii de viteză.

„Soluţia este autostrada, şi drumurile expres să rămână pentru traficul local, dar investiţiile începute trebuie finalizate”, a spus Radu Berceanu. Premierul în exerciţiu Emil Boc şi ministrul transporturilor au participat miercuri, 11 noiembrie, la inaugurarea unei variante ocolitoare a localităţii Adunaţii Copăceni, o şosea cu patru benzi de circulaţie, având o lungime totală de aproximativ cinci kilometri. Valoarea investiţiei se ridică la 7,9 milioane de euro, din care suma de 5,2 milioane euro a fost asigurată din fonduri de la UE prin măsura ISPA. La acest eveniment au mai participat: prefectul judeţului Giurgiu, Sergiu Noruţ Stănişteanu, subprefectul Daniel Alexandru Fiţa, deputatul de Giurgiu, recent exclus din PNL, Dan Pasat, preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Giurgiu şi deputatul de Dâmboviţa, Bogdan Cantaragiu.

AGERPRES pentru Jurnal giurgiuvean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here