Marți, 16 septembrie, de la orele 16.30, candidatul Alianței Creștin – Liberale (ACL) la alegerile prezidențiale din noiembrie, pentru președinția României , Klaus Iohannis, vine la Giurgiu, pentru a se întâlni cu membrii și simpatizații săi. Giurgiuvenii sunt așteptați să participe la întâlnirea de la Sala Teatrului ”Tudor Vianu” în număr cât mai mare, au precizat vineri, 12 septembrie, într-o conferință de presă comună, cei doi copreședinți ai alianței Vasile Mustățea (președintele PNL) și Gheorghe Ștefan ( președintele PDL Giurgiu). Cu acest prilej, giurgiuvenii îl vor putea cunoaște mai bine pe candidatul la președinția țării, Klaus Iohannis, omul  care tace și  le face – așa  cum îl definea   liderul democrat liberalilor care l-a însoțit în ultimele zile în mai multe vizite prin județele țării.

Președintele  Vasile Mustățea, a dezamorsat  totodată  comentariile privind  faptul că PNL în urma unei hotărâri a Tribunalului București ar fi  rămas fără lider național. Nimic mai fals, toate lucrurile sunt în regulă, iar documentele Congresului sunt înregistrate la Tribunal, în Registrul partidelor politice. Zvonurile lansate  de o anumită parte a presei se referă doar la câteva derogări, pentru care vom face recurs la Curtea de Apel. Dacă și aici ni se vor respinge atunci nu le vom mai folosi și gata. Oricum,  până se vor reglementa aceste aspecte se va rezolva înregistrarea ACL și atunci se rezolvă favorabil totul. Zvonurile acestea, a  mai spus  Vasile Mustățea, sunt alimentate de PSD, care este îngrijorat de sondajele de opinie reale. În aceste sondaje credibile, candidatul PSD, Victor Ponta, este cotat cu 38%  în timp ce Klaus Iohannis cu 34%!  În aceste condiții,  în  turul II al alegerilor prezidențiale Ponta ar obține doar 39%, iar Iohannis 42 la sută. Deci, în timp ce Ponta este pe un trend descendent față de cât spera PSD, candidatul ACL este pe unul asccendent. Aceste procente îi fac pe cei de la PSD să recurgă la metode nedemocratice, pentru că își dau seama că, în turul doi , Ponta nu mai are de unde lua voturi, în timp ce Klaus are și  va ieși  președintele României”.

Avocatul Dragoș Ujeniuc, prim vicepreședinte al PNL Giurgiu  a dorit să menționeze: Bomba aruncată de Traian Băsescu vis – a – vis de candidatul la prezidențiale aflat sub acoperirea unor servicii secrete, este încă un băț băgat prin gardul politicii românești, . Este un zvon neînsemnat. Cu toate acestea pentru a se înlătura orice dubii vă declar că ACL a introdus în Parlament o inițiativă privind constituirea unei comisii care să stabilească cine ar putea fi acel ofițer sub acoperire. Vom vedea în Parlament, săptămâna viitoare, cine o va vota și cine nu. Cei care nu vor vota inițiativa noastră înseamnă că recunosc că la ei în curte se află candidatul respectiv. Oricum, acel candidat nu este Klaus Iohannis, care a făcut public acest lucru. Personal cred că până la urmă se va dovedi încă o dată că  Traian Băsescu nu are dreptate! Heliade CĂLIN 

1 COMENTARIU

  1. Din învățăturile lui Ludovic Orban către tinerii liberali:”Dacă vreţi să ajungeți cineva în politică,trebuie să știți să băgați limba în urechea șefului!”.Față de o asemenea cugetare,demnă de categoria”Din putul gândirii”,rămâi perplex,dar tipul este inepuizabil,având în vedere show-ul în care îl prezenta pe Johannis ca pe un luptător K1,cu grad de general.Asa că dl.Johannis ar face bine să se debaraseze de serviciile acestui saltimbanc,chiar dacă este prim-vicele PNL,fiindcă îl face de râs.Iar dacă vine la Giurgiu,dl.candidat trebuie să știe că or fi si giurgiuvenii ceva mai guralivi decât ardelenii,dar nici ca Ludovic cel Mic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here