De câțiva ani un jurnalist din presa națională pare a fi omul de casă al familiei Iliescu (Lucian), provocând intrigi și răspândind zvonuri care mai de care mai fanteziste, de fiecare dată când intereseul familiei fostului primar al municipiului, o cere. Recenta vizită a copreședintelui PNL , Vasile Blaga nu putea scăpa nici ea de ironiile lui Ion TELEANU, redactor  la ZiuaNews.ro, care scria :

După alegerile prezidențiale, unde PSD a spulberat pe liberali în județul Giurgiu pentru ca PDL nu a contat,cei doi lideri giurgiuveni ai ACL, pedelistul Gheorghe Ștefan și liberalul Vasile Mustățea au început să facă un joc de prostire și aburire a conducerii ACL, adică  mai exact a lui Klaus Johannis și Vasile Blaga. Practic, cei doi transmit conducerii centrale a ACL că au depus mari eforturi în campania electorală pentru susținerea lui Johannis și fiecare dintre ei și-au luat angajamentul că vor readuce pe toți primarii PNL care au trecut la PSD.

După ce Curtea Constituțională a declarat zilele trecute, ca neconstituțională migrația primarilor către PSD, afirmația celor doi copreședinți liberali pare a se confirma, primarii plecați în exodul comandat prin OUG 55/2014, trezindu-se, iată, în afara legii. Așa că de acum încolo pe aceștia nu mai trebuie să îi convingă cineva să se întoarcă în partidul din care au plecat, pentru că vor ajunge să se roage să fie primiți înapoi!

În privința, cităm:  performațelor electorale ale organizațiilor județene PNL ( aluzie la așa zisul talent  politic al lui Lucian Iliescu), meritele ar trebui atribuite mai degrabă lui Marin Anton, care a venit cu tot cu primari și  organizații comunale de partid de la PDL  la PNL, îngălbenind județul, căci altfel tot roșu ar fi rămas.

Un cititor  intrigat de ”cristianele” jurnalistice ale lui TELEANU, ne întreba  dacă omului ăsta nu i-o fi rușine să scrie așa ceva luând de bună tot ce îi spune stăpânul, fără să vină măcar o dată să se informeze aici, la noi în județ, vorbind , așa cum îi cere deontologia, cu cetățenii și cu jurnaliștii, despre adevărul politic al ultimilor ani? Păcat de numele ziarului în care acest individ își aruncă toate dejecțiile, Ziua fiind o publicație pe care noi am respectat-o întotdeauna pentru profesionalismul de care au dat dovadă ziariștii ei. Iată de ce pentru a-i disocia de personajul de mai sus, sugerăm ca din Teleanu , obedientul jurnalist să se cheme de acum, Teminte!

(T. Spune)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here