IMG_4810În data de 5 ianuarie, lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie împreună cu reprezentanţii presei locale începând cu ora 13.00 au participat la o acţiune pe Drumul Naţional 6 Bucureşti-Alexandria, între localităţile, Mihăileşti şi Naipu. Au fost utilizate 6 aparate radar în cascadă pe zonele considerate cu risc rutier. Aceste radare au fost utilizate pe căile rutiere respective,deoarece în continuare se menţin ca principale cauze de producere a accidentelor rutiere prin nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv viteză excesivă şi prin viteză neadaptată la condiţiile de drum (drum umed, ceaţă, polei). Nu au fost neglijate, nici drumurile: Naţional 61 (între localităţile Ghimpaţi şi Vânătorii Mici), Drumul Judeţean care face legătura între localităţile Bolintin Deal, Roata de jos şi Mârşa, precum şi oraşele Bolintin Vale şi Mihăileşti. Comisarul şef de poliţie Şuţă Cristian ne spunea: ,,La nivel Naţional se constată că una dintre cauzele generatoare de accidente rămâne viteza excesivă sau neadaptarea la condiţiile de drum şi de trafic”. În această acţiune au fost angrenaţi 31 de poliţişti rutieri şi poliţişti desemnaţi din cadrul structurilor de ordine publică, care acţionează în principal pe DN 5, între municipiul Giurgiu şi municipiul Bucureşti, vizând cu precădere depistarea şi identificarea conducătorilor auto care depăşesc viteza legală, dar şi în vederea  asigurării fluenţei traficului. Având în vedere că a fost sfârşit de vacanţă, iar foarte mulţi cetăţeni au petrecut sărbătorile în afara ţării sau în afara localităţii de reşedinţă, întorcându-se către domiciliu s-a acţionat în vederea evitării producerii de blocaje rutiere. Această acţiune amplă a asigurat totodată respectarea legalităţii şi sancţionarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe drumurile publice.

În cadrul acţiunii desfăşurate în data de 5 ianuarie a.c., pentru prevenirea implicării participanţilor la trafic în evenimente rutiere şi asigurarea fluenţei traficului rutier pe principalele drumuri naţionale din judeţul Giurgiu, poliţiştii rutieri au aplicat 169 de sancţiuni contravenţionale dintre care 125 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 10 pentru lipsa centurii de siguranţă, iar restul pentru alte abateri.

 

 

Roxana MARDARE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here