Luni, 31 august, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor care funcţionează la Tribunalul Giurgiu. Cu această ocazie, s-a adoptat în unanimitate următoarele hotărâri: Reducerea la 25 a numărului de dosare nou intrate pe rolul fiecărui complet, termenele de judecată urmând să fie alocate corespunzător; *Limitarea duratei şedinţelor de judecată până la ora 14.00, urmând ca până la ora 16.00 completele de judecată să delibereze şi să pronunţe hotărârile în cauzele soluţionate (această măsură este adoptată pe termen lung); *Trecerea bugetului instanţelor de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; *Constituirea ca venit la bugetul instanţelor de judecată a taxelor judiciare de timbru; *Transmiterea unui mesaj de solidaritate către toţi judecătorii şi procurorii din partea Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Giurgiu; *Transmiterea unei scrisori deschise către Senatul României, Camera Deputaţilor şi Guvern; *Constatarea existenţei conflictului constituţional între puterea judecătorească şi puterea executivă şi iniţierea procedurii de mediere; *Amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată şi acordarea de noi termene (se exceptează de la această măsură, în materie penală, cauzele privind măsurile preventive, precum şi, în materie civilă, cauzele privind plasamentul minorilor, luarea măsurilor asiguratorii în fond şi suspendarea executării unui act administrativ). Activitatea judecătorilor desemnaţi la Registrul Comerţului va viza strict o şedinţă pe lună, urmându-se aceeaşi măsură de amânare, prevăzută la alineatul precedent, cu acordarea unor noi termene. La Biroul Apostile se vor primi cererile, urmând ca judecătorii desemnaţi să le analizeze, iar eliberarea lor să se realizeze la un termen ce va fi făcut cunoscut părţilor în scris, ulterior. Exprimarea de către fiecare judecător al instanţei, prin cerere scrisă, depusă personal la preşedintele acesteia, a refuzului de desemnare în componenţa birourilor electorale. În funcţie de rezultatul discuţiilor purtate de reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii şi ai asociaţilor magistraţilor cu reprezentanţii puterii executive, se vor reanaliza modalităţile de desfăşurare a activităţii, se precizează într-un comunicat de presă primit la redacţie, luni 31 august.

Jurnal PRESS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here