tatuatorii-din-bucuresti-ne-arata-primele-tatuaje-facute-pe-ei-cu-pantalonii-in-vine-956-body-image-1433766931Un senator  i-a cerut zilele trecute  ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să interzică prin regulamentul şcolar expunerea ostentativă a tatuajelor, piercingurilor şi bijuteriilor cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi a vestimentaţiei care „excede limitele decenţei“.

Parlamentarul solicită, în adresa transmisă ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, completarea articolului 139 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Iată cum sună completarea:  „Este interzis elevilor şi tinerilor din sistemul de învăţământ preuniversitar: să lezeze imaginea publică a unităţii de învăţământ prin exhibarea, în incinta şi în imediata apropiere a acesteia a tatuajelor, desenelor, a piercingurilor decorative, a vestimentaţiei sau a bijuteriilor cu caracter provocator, cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi care exced limitele decenţei, ale politeţii şi respectului faţă de colegi, faţă de personalul unităţii de învăţământ şi faţă de alţi cetăţeni care vin în contact cu instituţia de învăţământ“.

Propunerea nu este rea , dar cu siguranță atât elevii cât și părinții acestora (nu toți!) se vor revolta spunând că li se oprimă personalitatea micuților ”savanți”. Dacă această propunere va trece, pentru cei ce sperau să își decoreze pielea corpului,  intenția lor  va trebui amânată până după terminarea școlii.  Ce se va întâmpla însă cu cei ce au apucat deja să își zugrăvească trupul, la vedere, cu sânii opulenți ai vreunei dive sau cu expresiile licențioase folosite prin lumea interlopă? Deocamdată este bine că vine anotimpul rece și lucrurile acestea nu  vor ma fi la vedere. Mai greu va fi la anul, când temperaturile vor crește…Dar suntem siguri că tinerii noștri elevi vor găsi o soluție pentru a-și păstra nealterate adevăratele lor reușite din viața de elevi: tatuajele și piercingurile!

( Marian TARU)