ctcci Joi,  9 septembrie, la sediul I.S.U. Giurgiu, a avut loc a treia rundă de întâlniri a grupului de lucru pentru ideea de proiect de urgenţă în regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse, alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor: prefect Stefko Burdgiev ( Prefectura Ruse), dr. Alexandru Călin (Departamentul pentru Situații de Urgență),  inspector şef Stoicho Stanchev ( Direcția Regională de Pompieri și Protecție Civilă- Ruse), consilier Dan Oprea (Consiliul Județean Giurgiu),  lt.col. Alin Maghia (:Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), inspector şef colonel ing. Apostol Emil ( Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județuluiGiurgiu).

Scopul întâlnirii a fost cristalizarea unor idei de proiecte pentru modernizarea sistemului de acordare a primului ajutor calificat,pregătirea răspunsului în situaţii de urgenţă, pregătirea personalului pentru intervenţie şi îmbunătăţirea dotării specifice.

La această întâlnire a fost stabilit programul prin care să fie implementate proiectele, precum și partenerii proiectului, urmând ca la viitoarea întâlnire să fie stabilite activităţile fiecărei părţi.

Pentru judeţul Giurgiu se urmărește dezvoltarea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului de Urgență Județean Giurgiu, în sprijinul cetățenilor județului Giurgiu.

(cpt. Cristian Virag)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here