scoala_13_Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (I.Ș.J.) Giurgiu ne-au informat că la nivelul județului nostru elevii vor primi fără niciun fel de probleme manualele  școlare  după care vor studia în anul  de învățământ 2016-2017.

 Copiii de clasa a-I-a primesc manuale noi, ca în fiecare an, pe care, fără discuții, le vor avea pe bănci la începerea cursurilor – ne declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, prof. Georgeta Stănescu. Pentru celelalte clase există un procentaj de împrospătare al fondului de manuale, și anume de 12% pentru clasele a-II-a, a-III-a și a-IV-a și de 10% pentru clasele V-VIII. Pentru clasele a-XI-a și a-XII-a, care până acum nu beneficiau de manuale gratuite, pentru că acesta nu este învățământ obligatoriu, începând de anul acesta le vor avea, dar ele vor sosi cu o mică întârziere – în jurul datei de 15 octombrie – întârziere datorată faptului că Ministerul a decis destul de târziu să asigure aceste cărți elevilor din anii terminali, ne-a mai precizat purtătorul de cuvânt al I.Ș.J. Giurgiu, prof. Georgeta Stănescu.

 (T. Nicolau)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here