Președintele Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri de relaxare după 15 iunie. Se vor redeschide mall-urile, grădinițele și creșele private, precum și sălile de fitness și piscinele exterioare. Anunțul a fost făcut după ce șeful statului a discutat cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din Cabinet despre măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

Principalele declarații ale președintelui:

Am luat în discuție necesitatea prelungirii strării de alertă.

Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu acrescut smenificativ, dar nici scăzut semnificativ, considerăm că e posibil să continuăm cu noi măsuri de relaxarea, adică unele restricții care sunt acum în vigoare nu vor mai fi după 15 iunie.

După 15 iunie, se vor putea redechide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private – nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50, dacă vor avea loc în extrerior.

Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, va fi posibilă – nu obligatorie, dar posibilă – redeschiderea after school-urilor, grăinițelor și creșelor private.

Va fi posibilă redeschiderea sălillor de fitness, dar cu respectarea unor norme foarte stricte.

Va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor speciale.

Având în vedere că mai avem pacienți internați în spitale, suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, dar considerăm că nu se poate continua fără acest instrument.

Stimați parlamentari, nu puneți sub semnul întrebării aceste măsuri care până acum s-au dovedit a fi corecte.