646x404 În perioada 25, 26 și 27 decembrie, la secția UPU a Spitalulului  Județean de Urgență Giurgiu s-au înregistrat 360 de solicitări în regim de urgență, dintre care 120 au necesitat internare.

            Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Spitalului, dr. Elisabeta Bene, pentru publicația noastră, cele mai frecvente probleme de sănătate pe care le-au acuzat giurgiuvenii au fost intoxicațiile alcoolice (generate de consumul excesiv de alcool), accidentele vasculare cerebrale datorate faptului că persoanele hipertensive nu au respectat regimul aferent sau nu și-au mai administrat tratamentul medicamentos și colicile biliare , cauzate de excesele alimentare.

           Dr. Elisabeta Bene le recomandă giurgiuvenilor ca în perioada imediat următoare, și mai ales la petrecerea prilejuită de cumpăna dintre ani să consume alimente  în cantități cât mai mici , mesele să fie dese și reduse,  iar mișcarea să nu lipsească din programul zilnic. Medicul  a subliniat în mai multe rânduri faptul că   persoanele ce suferă de diferite afecțiuni să nu întrerupă sub nicio formă tratamentul medicamentos!

(Nicolau T.)

 

1 COMENTARIU

  1. Ca dovadă că mulți colindători au reclamat faptul că pe unele porți (uși) de la locuințe era un afiș cu următorul anunț : „Copii,nu vă pot primi cu Steaua că am băut toti banii de colinde.Mulțumesc pentru înțelegere!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.